Circulația tramvaielor pe traseul 101 a fost blocată, vineri dimineață, aproape o jumătate de oră.
Un tramvai s-a stricat pe traseu și a fost nevoie de intervenția unui utuilaj pentru a-l retrage la depou pentru efectuarea reperațiilor.
Mai mulți călători au renunțat să mai aștepte în tramvaiele blocate pe șine și au plecat pe jos spre destinație sau au apelat la alte mijloace de transport.
Circulația tramvaielor a revenit la normal în jurul orei 11:00.
Reamintim că tramvaiele cu care călătoresc ploieștenii provin de la o donație pe care primăria a primit la începutul anilor 2000 de la autoritățile din orașul german Postdam.
Tramvaiele Tatra, model KT4D, urmau să fie casate, acestea fiind fabricate în perioada 1977-1980.
În lipsa banilor, Primăria Ploiești a încercat în 2019 să rezolve problema tramvaielor prin intermediul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației.
Au trecut patru ani de atunci, iar de programul derulat pe fonduri europene s-a ales praful.
Detalii aici: Cum a rămas Primăria Ploiești fără tramvaie noi. În oraș circulă ”rable” din anii 70
Cu jumătate din banii ptr noile tramvaie mai bine scoate liniile și sar monta cabluri ptr troleibuze, ar fi doua benzi pe sens de la Gară de Vest pana la Județean plus ca este loc și de piste de biciclete.