Întreg județul Prahova se află miercuri sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică până la ora 23.00. În mai multe localități a ploua torențial până la această oră, iar la peste 2000 de metri altitudine, în masivul Bucegi, fulgerele au oferit un adevărat spectacol.
Administratorii paginii de Facebook Meteoplus au publicat miercuri după amiază mai multe fotografii primite de la urmăritorii care au surprins fulgerele din Bucegi.
În doar câteva ore, imaginile în care a fost surprins releul de pe Vârful Coștila (2.490 metri) lovit de mai multe fulgere au strâns sute de reacții și comentarii.
Un urmăritor al paginii a precizat în comentarii că în imagini a fost surprins fenomenul upward lighting, care se formează în momentul în care o descărcare electrică lovește un obiect înalt.
Releul de pe vârful Coștila, cel mai înalt punct artificial din România.