Pompierii prahoveni au participat, duminică, la o misiune de salvare a trei persoane, dintr-o fântână din satul Fințești, județul Buzău.
UPDATE. Conform ISU Prahova, un bărbat de 47ani, din nefericire nu a reacționat la manevrele de resuscitare și a fost declarat decedat de către echipajul TIM Prahova. Celelalte victime au fost transportate la spital.
Misiune de salvare a trei persoane dintr-o fântână în com. Năieni, sat Fințești, județul Buzău.
S-au deplasat o autospecială de stingere, o descarcerare si un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Mizil (în baza planului de intervenție comună încheiat cu ISU Buzău).
Toate cele trei persoane au fost extrase, una a fost transportată la UPU Buzău de către un echipaj SMURD Buzău (semiconștientă), una este transportată la locul de întâlnire cu elicopterul SMURD sosit de la București, iar cea de a treia va fi preluată de o ambulanță de terapie intensivă mobilă-cu medic, care sosește de la ISU Prahova.
Conform ISU Prahova, din datele primite până în acest moment, la extragere, victimele se aflau în stare de inconștiență.