Societatea Carmistin Industrie SRL, parte din Grupul Carmistin, unul dintre principalii producători de alimente din România, a câștigat seria de procese intentate ANAF ca urmare a anulării, în anul 2016, a codului de taxă pe valoare adăugată. Acțiunile intentate au durat aproape 7 ani de zile.
Astfel, „Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința pronunțată inițial de Tribunalul Prahova, odată cu admiterea recursului făcut de Carmistin Industrie SRL, în contradictoriu cu Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice Prahova, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și reprezentantul legal persoană fizică”, se arată într-un comunicat al companiei.
În rejudecare, Direcția General Regională a Finanțelor Publice Prahova a fost obligată la plata unor despăgubiri în cuantum 194.782,22 lei. Curtea a reținut că sunt îndeplinite condițiile răspunderii administrativ patrimoniale a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Prahova, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, pentru anularea codului de TVA al societății Carmistin Industrie SRL.
În motivare, Curtea arată că s-a făcut dovada faptei ilicite a autorității publice emitente a actului administrativ ilegal, respectiv că prejudiciul produs societății este cert și că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește funcționarul public reprezentant al autorității publice emitente al actului administrativ ilegal, instanța a reținut și în cazul acestuia întrunirea celor 3 condiții privind prejudiciul, fapta ilicită și legătura de cauzalitate, însă a apreciat că obligarea autorității publice pe care o reprezintă la plata despăgubirilor este suficientă.
Sursa: infofinanciar.ro.
