- Publicitate -

Percheziții în Bucov într-un dosar de furt. Doi bărbați au fost reținuți

Mascații au descins la două adrese din Bucov într-un dosar de furt calificat. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.

Potrivit IPJ Prahova, la data de 20 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au reținut pentru 24 de ore doi bărbați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie a.c., persoanele bănuite ar fi sustras mai multe baxuri de polistiren din semiremorca unui autotren, ce se afla parcat pe un teren din comuna Bucov.

În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei ca fiind doi bărbați cu vârstele de 33, respectiv 34 de ani, din comuna Bucov.

Totodată, tot ieri, polițiștii au efectuat două percheziții la domiciliile celor doi bărbați, fiind descoperite și ridicate mijloace materiale de probă.

În urma probatoriului administrat față de cei doi a fost luată măsura reținerii, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Aproape 300 de arbori uscați pe DN 1D, în Prahova. Instituțiile se notifică, pericolul rămâne

Observatorul Prahovean continuă să atragă atenția asupra unui pericol...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi