Salvatorii români, trimiși să ajute la salvarea de vieți în Turcia, reușesc să facă minuni. Vineri dimineață, la 5 zile de la cutremur, echipele de intervenție au scos de sub dărâmături încă o persoană. O femeie de 55 de ani, conștientă și cooperantă, care a fost imediat preluată de către medici. Despre ce se întâmplă în Turcia, conaționalii noștri spun că imaginile sunt apocaliptice. Peste tot mormane de beton, oameni disperați, care ar pierdut tot, nu, însă, și bunătatea.
„E un dezastru total, ăsta a fost primul gând: e un dezastru total”, povestește Romică Danile Chințoiu, completat de un coleg de-al său, pompier: „Nu am mai văzut așa ceva, poate doar în filme, o imagine apocaliptică. Mai bine de 90% dintre clădiri nu mai pot fi locuite.
Salvatorii români au reușit să scoată de sub moloz zeci de victime. De la bebeluși, la vârstnici. Munca lor este una contra cronometru. Fiecare minut care trece înseamnă șanse reduse la viață pentru victimele prinse sub dărâmături.
„Impactul psihologic e mare. Pe lângă mormanul de beton, vedem oameni care stau în stradă, însă nu lipsește omenia. Vedem oameni cărora le-a rămas doar o bucată de pâine și care vin la echipele de intervenție și din puținul lor vor să-i ajute cu un pahar de apă sau o bucățică de pâine”, spun salvatorii români, citați de digi24.ro.
