Un drum județean de 300 metri liniari stă neasfaltat de ani de zile. Oamenii din Popești, comuna Podenii Noi, reclamă faptul că „își rup mașinile în două”, din cauza stării deplorabile a drumului. Primarul comunei, Mihail Alionte, spune că a solicitat, de patru ori până acum, bani de la Consiliul Județean. Fără răspuns, însă, „Ce să fac dacă am altă culoare politică? Așa merg lucrurile în țara asta”, este de părere Alionte.
UPDATE: DJ 102 M, din satul Popești, comuna Podenii Noi, va fi asfaltat în primăvara acestui an
Tronsonul de drum este intens circulat, fiind un drum județean. „Nu mai putem. Ne-am distrus mașinile și nimeni nu ne plătește reparațiile. Drumul ăsta nu a mai văzut asfalt de nu mai ținem minte. Noroi, gropi și denivelări. Zici că ne întoarcem în timp cu nu știu câți ani”, spun cei care tranzitează zona. Mulți la număr.
„Da, doamnă, știu că e praf drumul acela. Și eu trec pe acolo, zilnic, Dar ce să fac? Am făcut patru solicitări către CJ pentru reabilitare. Nimic! Am altă culoare politică și așa merg lucrurile la noi, se pare. Am cerut, inclusiv, să fie trecut drumul în administrarea comunei. Avem un buget vai mama noastră, noi suntem vai mama nostră, dar ce să facem?! Îl reparăm, dacă altfel nu se poate”, a spus primarul Mihail Alionte.

Pentru reabilitarea celor 300 de ml de drum județean ar fi nevoie de 200.000 de lei, la fel, din spusele primarului comunei Podenii Noi.
Facem în continuare apel la cititorii noștri să ne trimită imagini cu gropile în care își rup mașinile, în care să menționeze localitate, numele străzii sau, acolo unde este cazul, numărul drumului comunal, județean sau național.
Redacția noastră va publica toate sesizările primite și vom solicita autorităților locale să le repare în regim de urgență, mai ales pe cele care pun în pericol siguranța traficului rutier.
Așteptăm imaginile și o scurtă descriere pe numărul de WhatsApp al ziarului 0785 075 112 sau pe adresa [email protected]
