- Publicitate -

Patru șoferi și-au avariat mașinile în Ploiești într-o groapă plină cu apă

Să circuli cu mașina pe ploaie în Ploiești este o adevărată cursă cu obstacole invizibile, care îți poate pune viața și siguranța în pericol.

Au pățit-o pe propria piele patru șoferi care și-au avariat mașinile, miercuri dimineață, pe strada Mihai Bravu din municipiu, în zona Uztel.

- Publicitate -

Ploaia din ultimele zile umplut cu apă toate craterele din asfalt, iar pentru șoferii care nu circulă des pe străzile „bombardate” sau care nu își amintesc ce zone trebuie să evite, un simplu drum are ca destinație finală service-ul auto.

Citește și: Un drum județean din Prahova, reabilitat acum 2 ani, pericol pentru șoferi. Circuli, până dai în gropi

Un cititor al ziarului nostru a fost miercuri martorul a patru astfel de evenimente.

- Publicitate -

„Azi dimineață (între 7.00 și 7.30) în apropiere de stația terminus din Mihai Bravu, zona Uztel, patru mașini au fost avariate din cauza unei gropi acoperite de apă.

Un șofer a „reușit” să se aleagă cu baia de ulei spartă, unul a făcut pană la ambele roți de pe partea dreaptă, iar doi au scăpat doar cu câte o jantă fisurată.

Evenimentele s-au petrecut în dreptul imobilului cu nr 294.” susține bărbatul care ne-a si trimis imaginile de mai jos.

- Publicitate -

Vă reamintim că în această perioadă ziarul Observatorul Prahovean are în derulare o campanie prin care ne-am propus să aducem în atenția autorităților starea proastă a drumurilor din Ploiești și din județ.

Facem apel la cititorii noștri să ne trimită imagini cu gropile în care își rup mașinile, în care să menționeze localitate, numele străzii sau, acolo unde este cazul, numărul drumului comunal, județean sau național.

Citește și: Strada Atelierului din Ploiești arată mai degrabă ca o uliță desfundată decât ca o stradă dintr-un oraș reședință de județ

Redacția noastră va publica toate sesizările primite și vom solicita autorităților locale să le repare în regim de urgență, mai ales pe cele care pun în pericol siguranța traficului rutier.

- Publicitate -

Așteptăm imaginile și o scurtă descriere pe numărul de WhatsApp al ziarului 0785 075 112 sau pe adresa [email protected]

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -