- Publicitate -

Protest în fața Penitenciarului Ploiești. Mama unui deținut amenință că își dă foc [VIDEO]

Data:

Vineri, 18 noiembrie, mama unui deținut de la Penitenciarul Ploiești a amenințat că își dă foc dacă fiul ei nu va fi tratat pentru o urgență medicală.

- Publicitate -

UPDATE Mama unui deținut de la Penitenciarul Ploiești și-a dat foc în fața închisorii. Reporterul Observatorul Prahovean a salvat-o

Femeia susține că fiul său, Georgian M, în vârstă de 29 de ani, transferat în urmă cu opt luni de la Penitenciarul Mărgineni la cel din Ploiești, nu a beneficiat de îngrijiri medicale, deși a solicitat asta în repetate rânduri.

Femeia amenință că își va da foc dacă fiul său nu va fi văzut de un medic și vrea ca acesta să aibă parte de același tratament ca și Elena Udrea.

- Publicitate -

Deținutul a fost condamnat pentru tâlhărie la patru ani de închisoare, din care a executat deja doi ani.

În urma protestului, comandantul l-ar fi chemat pe deținut să discute despre situația sa.

VIDEO

- Publicitate -

Mama deținutului a făcut referire la fostul ministru PDL, încarcerat la Penitenciarul Târgșor, care n urmă cu două săptămâni a fost transportată și îngrijită la UPU de la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești după ce a acuzat o stare de rău.

În urma protestului, gardienii au încercat să le calmeze pe mama și verișoara deținutului, spunând că acesta a fost la cabinetul medical al închisorii.

Aceștia le-au recomandat femeilor să se înscrie în audiență la directorul Penitenciarului Ploiești pentru a afla mai multe detalii privind situația deținutului.

- Publicitate -

VIDEO

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cum te poți antrena gratuit pentru Dac Warrior 2025?

Dac Warrior 2025, una dintre cele mai importante competiții...

Biserica Fake, mai mare decât Catedrala Mântuirii Neamului

Vă uitați scandalizați sau amuzați la cum își caută...

Bobonete cere încadrare penală pentru colesterol și diabet în România

”(...) Nu sunt dat in judecata, Nu m-au ridicat...

Incendiul de la Fermele Cojocaru: „Totul s-a dus!” (VIDEO)

Incendiul de la Fermele Cojocaru, din satul Lacul Turcului,...

Observatorul Prahovean, cea mai mare comunitate media din județ

Observatorul Prahovean, liderul presei online din Prahova, cu aproape...
- Publicitate -

Știri noi

Cine este tânăra care a murit în accidentul de la Valea Călugărească

O tânără de 26 de ani, mama unui băiețel,...

Prima ”mare” captură a jandarmilor prahoveni în 2025 [VIDEO]

La începutul fiecărui an, instituțiile statului, în special cele...

Demisie la Realitatea, din cauza lui Călin Georgescu

Jurnalista site-ului postului de televiziune Realitatea, Monica Vasilescu, și-a ...

Prefectul cere separatoare de sens la Valea Călugărească

Două accidente mortale s-au produs, ieri, pe DN 1...

Primul permis de conducere suspendat cu radarul fix pe DN 2

Poliția Rutieră a anunțat că miercuri, 22 ianuarie, a...
- Publicitate -

Emisiuni

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...
- Publicitate -

Vox Publica

Prima ”mare” captură a jandarmilor prahoveni în 2025 [VIDEO]

La începutul fiecărui an, instituțiile statului, în special cele...

De ce facem „Curățenie Generală”? Pentru că nu avem școală!

Românii fac, mai nou, „Curățenie Generală”. De ce? În...

Tu de ce nu ai primă de pensionare 100.000 de euro? Pentru că nu ești director la Romsilva…

Ies la iveală beneficiile unor nesimțiți din sistemul public,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Percheziții la suspecți de furt din AFI Ploiești

În această dimineață, polițiștii Secției de Poliție nr. 1...

Primarul din Sinaia, reținut de procurorii DNA-SURSE

Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea (PNL), a fost adus...

23 ianuarie 1821 – Începe Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu

Pe 23 ianuarie, în 1821, Tudor Vladimirescu se adresa...
- Publicitate -

Două accidente mortale azi în Prahova produse din aceeași cauză

Două persoane și-au pierdut viața în două accidente rutiere...

Accidentele mortale din Prahova au scos mai mulți polițiști în stradă – Acțiune pe DN1B

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară, miercuri seara, o amplă...