- Publicitate -

Acțiuni ale Poliției în Prahova. 175 de mașini controlate în ultimele 24 de ore

Polițiștii prahoveni au organizat în ultimele 24 de ore mai multe acțiuni în orașele Băicoi, Slănic, Urlați și Vălenii de Munte în urma cărora au aplicat zeci de amenzi.

Potrivit IPJ Prahova, obiectivele acțiunilor au fost combaterea nerespectării dispozițiilor legale privind regimul legal de viteză, precum și combaterea celorlalte cauze generatoare de accidente rutiere, descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal, avându-se în vedere și prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu produse alimentare și nealimentare.

- Publicitate -

Astfel, au fost legitimate 250 de persoane, 15 societăți comerciale au fost verificate, iar pe linie rutieră, polițiștii au controlat 175 de autovehicule, efectuând în total 88 de testări cu aparatul etilotest.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.370 de lei.

- Publicitate -

Totodată, conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale cu ocazia constatării unor fapte de această natură.

Pentru neregulile constatate a fost reținut un permis de conducere și 4 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Polițiștii prahoveni desfășoară permanent acțiuni în vederea prevenirii și combaterii tuturor faptelor de natură penală sau contravențională.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -