Astăzi este mare sărbătoare fiind prăznuită de către creștinii ortodocși Sfânta Cuvioasă Parascheva. Racla cu mostele Sfintei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iași fiind motivul pentru care foarte mulți pelerini merg în acest oraș în fiecare an.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cinstită ca fiind aducătoare de ploi, îmbelșugătoare de roade bune, veselitoarea plugarilor. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei apărea adesea lângă râuri sau fântâni, iar apa respectivă devenea tămăduitoare.
Astăzi este zi de post și se spune că de Sfânta Parascheva credincioșii nu au voie să muncească în gospodărie, să spele rufe, să calce sau să coasă. Cei care fac toate aceste lucruri vor avea parte de rele și se pot alege cu dureri de cap sau probleme cu ochii.
La biserica Sfânta Vineri din Ploiești, situată pe strada Neagoe Basarab, slujba a început încă de la ora 07.00 dimineața.
Fiind una dintre cele mai mari sărbători pe care românii o prăznuiesc, este de așteptat ca în zonă să fie aglomerație și să se producă ambuteiaje.
La primele ore ale dimineții, pe trotuarul din fața bisericii au fost montate garduri pentru pietoni, iar conform aplicațiilor de monitorizare a traficului rutier zona a început deja să se aglomereze.