- Publicitate -

Două garduri distruse la Valea Doftanei de un tânăr beat care a încercat să întoarcă un excavator

Un tânăr de 26 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a distrus două garduri la Valea Doftanei în încercarea de a întoarce un excavator.

Potrivit IPJ Prahova, marți seara, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că un bărbat, despre care presupune că se află sub influența băuturilor alcoolice ar fi intrat cu excavatorul în gardul său.

- Publicitate -

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că, în timp ce se deplasa cu un excavator pe strada Marin Preda din comună, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din județul Suceava, în încercarea de a efectua manevra de întoarcere a acroșat două garduri.

Având in vedere faptul că tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

- Publicitate -

Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, a reieșit faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis de conducere.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -