Ploieștenii continuă să reclame prezența pe străzile municipiului a câinilor fără stăpân. Un cititor ne-a trimis pe adresa redacției imagini surprinse în zona de sud a orașului. Oamenii spun că cel mai teamă le este de faptul că le-ar putea fi atacați copiii.
„ Cei mici nu pot alerga pe alei, nu se pot plimba cu biciclete, trotinete, din cauza haitei de câini, care oricând poate ataca. Știu că problema acestor maidanezi a mai fost discutată, dar chiar vorbim despre un real pericol. Și pentru copii, dar și pentru noi, oamenii mari”.
Citește și: Gard viu sau junglă amazoniană? Cum arată trotuarul unei străzi din Ploiești-FOTO
Locuitorii din zonă cer ca autoritățile să ia urgent măsuri pentru strângerea câinilor și transportarea acestora în adăposturi. Asta înainte să aibă loc vreo tragedie, așa cum, din nefericire, au mai fost cazuri.
Facem apel la cititorii noștri să ne scrie despre problemele din cartierul în care locuiesc și, în măsura posibilităților, să ne transmită și fotografii pe numărul de whatsapp: 0785.075.112.
