Doi jucători ai Petrolului Ploiești au fost convocați la naționalele României de tineret. Este vorba de Vali Țicu și Alin Boțogan.
Potrivit unui comunicat al clubului Petrolul, ”căpitanul” Vali Țicu va face parte din lotul echipei naționale „U21”, care va disputa, la începutul lunii viitoare, două jocuri amicale, ambele în deplasare: cu Georgia (3 iunie) și cu Slovacia (7 iunie).
- Publicitate -
Citește și Petrolul Ploiești a primit de la FRF licența pentru Liga I
Țicu are trei prezențe în reprezentativa de tineret, aceasta pregătindu-se pentru participarea la Campionatul European, pe care România îl va găzdui, în 2023, alături de Georgia.
Un alt petrolist, Alin Boțogan, a fost convocat pentru stagiul de pregătire al reprezentativei „U18”, ce se va derula în perioada 29 mai – 4 iunie.
- Publicitate -
Cu această ocazie, România va susține un meci de verificare, în deplasare, cu selecționata similară a Serbiei (3 iunie).
