De la 1 aprilie au intrat în vigoare noile tarife la energia electrică, valabilă până la 31 martie 2023. Peste 30% dintre români sunt discriminați de guvern în ceea ce privește plafonarea tarifelor la curent. Aceștia sunt ”vinovați” că au înregistrat anul trecut un consum lunar mai mare de 300 de kw doar pentru că se încălzesc cu această sursă de energie.
De la 1 aprilie, clienții casnici plătesc următoarele tarife pentru curentul electric:
Maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh. Acest preț se aplică și în cazul locurilor de consum racordate la rețeaua de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv.
Preț ajustat lunar de către furnizor în conformitate cu prevederile OUG nr.27/2022 (cu excepția lunilor aprilie 2022 și mai 2022) în cazul în care consumul mediu lunar realizat este mai mare de 300 KWh.
Peste 30% dintre români plătesc curentul la tarife neplafonate
În ultima situație se regăsesc, potrivit experților în energie, 30% dintre clienții casnici ai furnizorilor de energie electrică.
”Apreciem că 30% din consumatorii casnici nu se vor încadra în cerinţele legii şi vor achita preţul din contractele de furnizare a energiei electrice existente, preţuri între 1,4 lei/kWh şi 4,1 lei/kWh. Adică o casă care consumă 301 kWh/lună va achita pentru energia electrică între 421 lei/lună şi 1234 lei/lună” a declarat recent preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă.
Acesta susține că există consumatorii care consumă peste 300 kWh/lună şi au venituri sub venitul minim din România, aşa cum există locuri de consum la care consumul este sub 300 kWh/lună şi sunt milionari.
”Şi atunci care este echitatea acestei legi? De ce un milionar să beneficieze de preţ plafonat şi un consumator cu salariul minim pe economie să nu beneficieze?” se întreabă specialistul în energie.
Potrivit noii legislații, acești consumatori casnici sunt singurii care plătesc prețul neplafonat al energiei electrice deoarece firmele și instituțiile publice au un preț plafonat la un leu/kw.
Soluția guvernului: ”Consumați mai puțin, mai puneți o haină groasă pe voi!”
Pentru a beneficia de tarif plafonat ca și ceilalți, aceștia au o singură soluție: să consume sub 300 de kw/lună. Chiar și așa, ei își vor recupera diferența abia în luna februarie a anului viitor!
Ce spune ordonanța privind reglementarea prețurilor la energie electrică:
”În cazul clienților de energie electrică care nu se încadrează în tranșele de consum întrucât au avut un consum mediu lunar, în 2021, de peste 300 kWh, dar se încadrează în aceste tranșe cu consumul din anul 2022, furnizorii vor emite în luna februarie 2023 o factură de regularizare a consumului facturat anterior, corespunzător perioadei de aplicare a prezentei ordonanțe. Prețul final utilizat pentru calculul acestei facturi de regularizare va fi stabilit în funcție de încadrarea în noua tranșă de consum a locului de consum”.
Așadar, contrar regulii economiei de piață la un consum mare scade prețul, clienții casnici trebuie să reducă energia electrică folosită pentru încălzire, de exemplu ca să beneficieze de prețurile plafonate de guvern. Altfel, ei se pot considera, pe bună dreptate, singurii discriminați de guvern.
