- Publicitate -

Peştele, cu 50% mai scump decât anul trecut. Totuși, românii au ţinut să respecte tradiţia de Florii şi nu s-au uitat la preţ

Nicio masă fără peşte, mai ales de Florii! Pentru că este dezlegare la pește, pescăriile şi magazinele de profil din toată ţara au fost pline ochi. Chiar dacă preţurile au fost cu 50% mai mari decât anul trecut, cine a dorit să păstreze tradiţia sau a avut poftă de o scrumbie sau un păstrăv nu s-a mai uitat la preț.

Una dintre cele mai vechi pescării din Galați a deschis la ora 8 dimineață. În câteva minute s-a format coadă şi în afara magazinului. Clienţii au vrut să fie siguri că prind marfă bună şi proaspătă.

Citește și: Bărbat căzut cu parapanta în Cluj. Și-a fracturat picioarele, dar este conştient

Din cauza numărului mare de pofticioşi, până la prânz nu s-a mai găsit scrumbie. Toată persoanele pe care le vedeți la rând așteaptă să cumpere scrumbie, vedeta acestei perioade. Deși prețul este mai mare că anul trecut, oamenii spun că nu vor să le lipsească de pe masă, mâine.

Nu toţi au vrut însă scrumbie. Macroul s-a vândut cu 28 de lei kilogramul, păstrăvul a costat 30 de lei, iar un kilogram de crap a fost 35 de lei. Şi în Ploieşti, oamenii au format cozi mari în halele cu peşte încă de la primele ore ale dimineţii.

Citește și: Se fac angajări la stat. Guvernul oferă care încep de la aproximativ 18.900 lei

„Mai aglomerat ca de obicei, cea mai mare sărbătoare este cea a Floriilor, în care se mânâncă peşte”, a declarat Cristina Dafinescu, comerciant.

„Se aduce marfă proaspătă încontinuu de la păstrăvării, pescării, bălţi”, a declarat Andrei Benea, referent Halele Ploieşti.

Cei mai căutaţi peşti au fost crapul şi păstrăvul. Un kilogram de crap s-a vândut cu 32 de lei, păstrăvul proaspăt cu 28 de lei, iar plătica a fost cea mai ieftină – 14 lei.

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -