În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Prahova au tras pe dreapta mai mulți șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 07:00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului Boldești, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani au oprit, pentru control, pe DJ 102 D din comună, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Boldești Grădiștea.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Ieri, în jurul orei 17:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Blejoi polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au oprit, pentru control, pe strada Școlii din comună, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comună.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Seara trecută, în jurul orei 20:00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 1B, pe raza comunei Albești-Paleologul, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe direcția de deplasare Mizil către Ploieşti.
În urma legitimării conducătorului auto, a rezultat faptul că bărbatul este domiciliat în orașul Mizil și are vârsta de 42 de ani.
Din discuțiile purtate cu bărbatul, polițiștii au constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea acestuia să coboare din autoturism pentru a fi condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, bărbatul nu s-a conformat, efectuând manevra de întoarcere, ulterior deplasându-se pe direcția Ploiești către Mizil.
Având în vedere acest aspect, polițiștii au plecat în urmărirea bărbatului, folosind semnalele luminoase și acustice, fără a se conforma. Acesta si-a continuat deplasarea până la locuința sa din orașul Mizil, unde a fost imobilizat și condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
