Companiile de telefonie mobilă și internet Telekom, Orange și Vodafone au anunțat că oferă internet și apeluri gratuite între România și Ucraina.
Astfel, abonații Telekom au primit următorul SMS: ”In perioada 24.02.2022 – 06.03.2022, apelurile si SMS-urile internationale catre Ucraina sunt gratuite. In aceeasi perioada, daca te afli in roaming pe teritoriul Ucrainei, traficul de internet, apelurile si SMS-urile sunt de asemenea gratuite”.
Ce mesaje au postat celelalte companii de telefonie mobilă și internet pe pagineile lor de Facebook:
„Suntem alături de clienţii noştri afectaţi de situaţia din Ucraina. Dacă eşti abonat Vodafone, în perioada 25.02-05.03.2022 ai apeluri şi SMS-uri internaţionale gratuite către Ucraina, ca să ţii legătura cu cei dragi. De asemenea, clienţii noştri aflaţi în roaming pe teritoriul Ucrainei beneficiază de internet şi apeluri gratuite către orice destinaţie, până pe 5 martie inclusiv”
„În semn de solidaritate cu toţi cei afectaţi de criza din Ucraina, Orange oferă comunicare gratuită spre şi în Ucraina, cât şi celor care vin în Romania din această ţară”
