Salvamontiștii din Argeș au fost solicitați, sâmbătă după-amiază, să intervină după ce un bărbat în vârstă de 71 de ani s-a accidentat după ce a căzut aproximativ 70 de metri în Masivul Leaota, sub Vârful Piatra Dragoslavelor.
Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont a anunțat, sâmbătă după-amiază, că salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș intervin pentru acordarea primului ajutor medical și transportul unei persoane accidentată în masivul Leaota, sub Vârful Piatra Dragoslavelor.
„Persoana accidentată are 71 de ani și făcea parte dintr-un grup ghidat de 17 participanți, echipați corespunzător, și a căzut din traseul urmat aproximativ 70 de metri, lovindu-se de copaci, zona fiind împădurită.
Accidentatul este conștient, cooperant, prezintă plăgi în zona scalpului și nu se poate deplasa. Lângă el a rămas unul dintre ghizi, până la sosirea echipelor Salvamont”, a precizat Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont, care a lansat și un set de recomandări pentru cei care, în această perioadă se află pe munte.
Salvamont România îndeamnă turiștii la precauție și responsabilitate în derularea activităților montane.
„Luați aminte că zăpada este foarte înghețată, colțarii fiind absolut necesari! Nu folosiți acele „gheruțe” care nu sunt destinate turelor pe munte”, este apelul lansat de Salvamont România.
