O tragedie de proporții a fost evitată, duminică după amiază, în Prahova. Locomotiva unui tren format din 25 de vagoane încărcate cu azotat de amoniu a luat foc între stațiile Brazi și Crivina.
Citește și: O locomotivă a luat foc între Brazi și Crivina – UPDATE
Mecanicii locomotivei au dat dovadă de prezență de spirit și au reușit decuplarea acesteia înainte ca flăcările să se extindă și la încărcătură.
Deși ardea, mecanicii au reușit să mute locomotiva la o distanță de aproximativ un kilometru față de locul unde au fost decuplate vagoanele, într-o zonă în ușor accesibilă pompierilor.
Citește și: Trenurile pe ruta București-Ploiești-Brașov, blocate în stații din cauza incendiului locomotivei din Brazi
La fața locului au fost prezente două autospeciale cu apă și spumă, dar și una cu azot, cu ajutorul căreia focul a fost stins, dat fiind faptul că linia de contact se afla sub tensiune. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
După stingerea focului, pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la compartimentul motor al locomotivei, din cauza unui generator/motor cu defecțiuni sau suprasolicitat, la care s-a produs un scurtcircuit.
Citește și: Imagini cu locomotiva care a luat foc la Brazi, în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată. Trafic rutier și feroviar blocat
În urma evenimentului CFR a anunțat că 15 trenuri care circulau duminică după-amiază pe Valea Prahovei, între Brașov și București, au fost blocate pe traseu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că astfel de incidente se pot repeta, din păcate, din cauza infrastructurii deficitare. „Nu pot să întorc lucrurile peste noapte. Asta este situația României în acest moment,” a spus ministrul.
Citește și: Ministrul Transporturilor susține că incidentul cu locomotiva care a luat foc la Brazi „nu este primul și nici ultimul”
„Am văzut incidentul de astăzi, regretabil, dar pot să vă spun următorul lucru: nu e nici primul şi, din păcate, nu va fi nici ultimul incident de acest tip. Infrastructura feroviară din România nu că este în urmă – că tot am vorbit de cea rutieră unde, cât de cât, posibil ca în perioada următoare să ajungem măcar la mia aceea de kilometri de autostradă – dar partea feroviară e mult în urmă faţă de standardele de care avem nevoie, fie că vorbim de infrastructura propriu-zisă care să permită viteze mai mari la trenuri, fie că vorbim de materialul rulant. Toate aceste lucruri trebuie să fie schimbate, şi pot să vă spun că bani, prin tot ceea ce înseamnă alocări europene, sunt aproape egali pe partea de rutier cu partea de feroviar”, a declarat Grindeanu.

Domnul Grindeanu de ce nu a specificat ca locomotiva era a GFR, grup privat, lasand sa se subinteleaga ca e a CFR?