Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a comentat duminică seară, la Digi24, incidentul feroviar de duminică, de pe Valea Prahovei: „Nu este primul, nici ultimul, infrastructura trebuie să fie modernizată, iar activitatea feroviară trebuie să fie restructurată”, a spus ministrul.
„Infrastructura feroviară este mult în urmă”, a mai completat Sorin Grindeanu la Digi24.
O locomotivă a luat foc duminică în localitatea Brazi. Locomotiva a fost decuplată de mecanic astfel încât flăcările să nu ajungă la vagoanele care transportau îngrăşăminte chimice. Ulterior, pompierii au stabilit că mecanicul a preîntâmpinat o tragedie deoarece trenul marfar transporta azotat de amoniu, o substanță inflamabilă.
Circulaţia trenurilor pe Valea Prahovei a fost blocată timp de mai mult de două ore. 13 garnituri au întârzieri între 70 şi 200 de minute, a anunţat CFR.
„Azi, 02.01.2022, în cursul serii s-a produs întreruperea traficului feroviar în intervalul orar 17.00 – 19.04 între staţiile Crivina – Brazi din cauza unui început de incendiu la locomotiva unui tren privat de marfă. Au fost afectate un număr de 13 trenuri ale CFR Călători care tranzitau zona şi care au înregistrat întârzieri între 70 şi 200 de minute. Mai pot apărea întârzieri la alte trenuri de pe reţea, ca urmare a trenurilor deja afectate, pentru asigurarea legăturilor călătorilor. Circulaţia a fost redeschisă în zonă începând cu ora 19:04, iar programul de circulaţie în zona afectată se va desfăşura în continuare în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”, au anunţat reprezentanţii CFR.
Pasagerii care au bilete la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate, au precizat reprezentanţii companiei feroviare.
