Luni, în jurul orei 16.30, polițiștii Biroul Rutier Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe strada Mihai Bravu, din municipiu au observat în zona unei stații peco un autoturism, din portbagajul căruia un bărbat a scos un recipient din material plastic de aproximativ 20 de litri.
Polițiștii s-au deplasat la autoturismul în cauză au solicitat documentele aferente, iar în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că în portbagaj se mai afla un recipient din material plastic de aproximativ 20 de litri, în care se afla o cantitate de substanță lichidă despre care proprietarul autoturismului a declarat verbal că este motorină și este sustrasă de la firma la care lucrează.
În continuare, s-a luat legătura cu reprezentatul societății angajatoare care a comunicat organelor de poliție faptul că bărbatul se deplasează cu un autovehicul de serviciu la o stație peco, achiziționează o cantitate de combustibil pe care o introduce în macaraua pe care lucrează.
Totodată, angajatorul a comunicat polițiștilor faptul că la alimentare a folosit un recipient de 200 de litri, combustibil pe care l-a introdus în vehiculul pe care își desfășoară activitatea și în două recipiente de material plastic de aproximativ 20 de litri fiecare, pe care le-a lăsat în autovehiculul proprietate personală.
În cauză, bărbatului în vârstă de 45 de ani i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de delapidare.
