- Publicitate -

”Tu ești în video acesta?” Metoda prin care hackerii îți fură datele personale. Ce trebuie să faci când primești astfel de linkuri pe Facebook Messenger

Mii de dosare de criminalitate informatică sunt în investigarea poliției și a procurorilor de combatere a criminalității organizate din România. Atacurile cibernetice sunt tot mai dese, iar prejudiciile sunt greu de recuperat.

Deși autoritățile informează des populația cu privire la astfel de înșelăciuni, infractorii descoperă noi metode de a-i păcăli pe oameni, chiar și pe cei mai vigilenți dintre ei. Iar în momentul în care a fost atras în plasă, victima poate rămâne în numai câteva ore fără banii din cont, potrivit ziare.com.

- Publicitate -

E-mailuri capcană trimise de pe conturi cu nume comun

Polițiștii se confruntă cu tot felul de situații în care oamenii sunt păcăliți. Până chiar și ei primesc astfel de tentative de fraude. Cosmin Andreica, președintele Sindicatului polițiștilor Europol a povestit pentru Ziare.com că și el s-a confruntat cu patru astfel de tentative, una venind pe un mail care semăna cu cel al băncii în care i se virează salariul. Nu a căzut în capcană însă, le transmite oamenilor să fie mai atenți la solicitările de actualizare a datelor personale.

- Publicitate -

Însă hackerii atacă mult mai simplu. Polițistul a explicat care este mecanismul în care printr-un simplu click pe un link, poți rămâne fără cartela telefonică și fără bani în bancă.

”În ultima perioadă se primesc mail-uri sau mesaje de tipul: ”Tu ești în video acesta?” și îți trimite un link de video. Sunt foarte mulți care, din curiozitate, dau click pe link-ul respectiv. Iar cei care trimit astfel de mesaje își fac conturi cu nume comune: Ioana Popescu, de exemplu. Probabil că mulți avem o cunoștință cu numele acesta.

Nu ai cum să nu dai click. Te mănâncă degetul, te gândești că poate ai apărut pe undeva sau poate a folosit cineva pozele tale. Ai apăsat și din acel moment începe culegerea datelor.

- Publicitate -

Nu mai vorbesc despre nevoia de autentificare în doi pași pentru absolut orice: pentru cont la bancă, pentru mail, pentru Facebook. Mulți spun că se poate fura nimic din mail. Într-adevăr, nu fură. Dar culege informații despre data de naștere, adresa de domiciliu, facturi, conturi.

Apoi sună la compania de telefonie mobilă și spune că este persoana căreia i-a furat identitatea și și-a pierdut cartela telefonică și solicită un alt SIM. Operatorul îi va cere data nașterii, domiciliul, numărul de telefon, pe care infractorul le are din facturile de pe e-mail. Apoi îi va spune să se prezinte la primul magazin pentru a-și ridica cartela. Din momentul în care noul SIM intră în posesia persoanei neautorizate, cel vechi devine inactiv în telefonul proprietarului de drept.

Iar timp de câteva ore până se dezmeticește titularul contului, infractorul sună la bancă, spune că și-a schimbat telefonul și solicită acces la aplicația de internet banking, pentru că de câte ori ne schimbăm telefonul avem nevoie de reautentificare. Astfel, se reutentifică, primește parola, apoi primește SMS cu codul, iar de acolo, practic a intrat în posesia contului persoanei păgubite”, a explicat Cosmin Andreica.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Mihai Polițeanu, reacție dură după acuzațiile PSD: „Se folosesc de tragedii ca să împroaște minciună”

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a reacționat după comunicatul PSD...

Clădire aflată la un pas să se prăbușească peste trecători în centrul Ploieștiului

Una dintre clădirile vechi ale Ploieștiului stă să cadă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -