De ce nu sunt importanți anticorpii în decizia de vaccinare. Explicația unui doctor în Științe Medicale

0

Nu vă mai dozați anticorpii, vaccinați-vă! Acesta este mesajul conf. univ. dr. Cătălin Popescu, Doctor în Științe Medicale, de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.

Mesajul medicului Conf. univ. dr. Cătălin Popescu postat pe platforma Ro Vacciare:

Covid-19 – anticorpi și vaccinuri
Titrul anticorpilor nu este relevant pentru protecție și nu influențează decizia de vaccinare.
1. Atunci când te imunizezi (natural sau prin vaccin), limfocitele B (celule ale sistemului de apărare) produc anticorpii. Anticorpii stau o vreme în concentrație mai mare, apoi concentrația lor se reduce.
2. Nu stim cât de strânsă este legătura dintre concentrația (titrul) anticorpilor și protecție. Și nu înseamnă că dacă acum avem anticorpi puțini nu vom fi protejați. Asta pentru că ne-au rămas limfocitele B cu memorie.

Citește și Un medic cardiolog desființează mitul medicamentului-minune anti-covid, Arbidol, recomandat de Gigi Becali

3. La reîntâlnirea cu vrăjmașul, limfocitele B cu memorie își amintesc de el și abia atunci se apucă să producă anticorpii necesari neutralizării. Este un fenomen normal și avantajos biologic. Dacă am avea în sânge toți anticorpii pentru toate virusurile și pentru toți microbii pe care i-am întâlnit de când ne-am născut, atunci sângele ar avea o vâscozitate prea mare și n-ar mai putea curge prin vase. În plus, e mai economic pentru organism să producă ceva atunci când este nevoie de acel ceva și nu să facă stocuri pe termen indefinit fără a fi clară utilitatea lor.
Ieri, la minunata conferință organizată de Adriana Hristea, am avut ocazia să-l ascult pe prof David Greenberg din Israel. L-am întrebat dacă în Israel se recomandă dozarea anticorpilor și, în caz afirmativ, în ce scop.
Mi-a răspuns că nu se recomandă, nimeni nu determină concentrațiile anticorpilor pentru a decide dacă vaccinarea e oportună sau nu. Se face doar în scop de cercetare pentru a vedea dacă un nevaccinat a trecut sau nu prin boală.
Așadar, nu vă mai dozați anticorpii. Vaccinați-vă!

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău