Certificatul covid a devenit obligatoriu pentru accesul clienților în mall-uri sau centre comerciale, însă numeroși cititori atrag atenția că verificarea documentelor respective se face superficial. Mai mult, din cauza actualei legislații, paznicii nu pot legitima persoanele pentru a verifica dacă certificatele respective le aparțin.
Un cititor care și-a făcut astăzi cumpărăturile din magazinul Big, situat în zona Gării de Sud din Ploiești, ne-a trimis următorul mesaj:
”La intrare un paznic te întreabă dacă ești vaccinat și dacă arăți codul QR al unui certificat verde te lasă să intri. Nu scanează nimic, nu verifică nimic. Toată operațiunea durează câteva secunde. Nimeni nu verifică dacă acel certificat îți aparține sau e al altei persoane. Așa e peste tot, inclusiv la mall-uri”.
Citește și Coadă la intrarea în mall-urile din Ploiești. Paznicii solicită dovada vaccinării
Reamintim că doar polițiștii, inclusiv cei locali, și jandarmii pot legitima persoanele, nu și agenții de pază din magazine sau chelnerii din restaurante unde certificatul covid a devenit obligatoriu pentru accesul clienților.
Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte prevederile legislației în vigoare și să nu folosească certificatele altor persoane pentru că riscă amenzi de până la 2000 de lei și chiar dosar penal (detalii AICI).
