12 primari din Prahova au înaintat Parlamentului și Ministerului Mediului documentul comun de modificare a legislației privind combaterea atacurilor urșilor (FOTO -DOCUMENT)

0

12 primari din Prahova au semnat documentul comun prin care solicită modificarea legislației privind prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și bunurilor acestora. Documentul a fost înaintat Parlamentului României și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Se solicită, printre altele, constituirea de urgență a unei baze de date privind fondurile cinegetice, dar și inventarierea urșilor în termen cât mai scurt și identificarea de spații pentru relocare. Numai că, potrivit AGVPS, în România astfel de spații nu există, singura variantă fiind relocarea urșilor în alte țări UE.

Cei 12 primari, semnatari ai documentului comun, sunt din Breaza, Câmpina, Azuga, Bușteni, Comarnic, Adunați, Cornu, Poiana Câmpina, Provița de Jos, Provița de Sus, Șotrile și Talea.

Prima modificare solicitată de către aceștia face referire la înlocuirea sintagmei „intravilanul localității” cu „întregul teritoriu al UAT-ului.” Asta în ideea în care multe exemplare de urs agresiv au fost reperate în extravilan, legea interzicând intervenția.

O altă propunere de modificare a legislației face referire la posibilitatea intervenției oricărui membru al echipei de intervenție în zonele în care a fost sesizată prezența de cel puțin trei ori , la interval de 1 lună, a exemplarelor de urs. Gradual, începând cu măsura alungării, scopul fiind acela de prevenție și de reducere a riscului atacurilor.

Primarii cer prezența Poliției Naționale în echipa de intervenție

Orice sesizare din partea cetățenilor, propune documentul comun, să poată fi făcută prin orice fel de mijloc de comunicare: telefon, fax, email sau sesizare scrisă. Edilii comunităților afectate cer, deopotrivă, prezența în echipa de intervenție a unui reprezentat al Poliției Naționale.

Suplimentarea numărului de posturi în rândul vânătorilor sau restrângerea ariei fondului de vânătoare, dar și dotarea cu materialele necesare în vederea încheiere de contracte cu Primăriile a medicilor veterinari este o altă modificare cerută de către cei 12 primari prahoveni.

UAT Talea este o zonă extrem de expusă din punct de vedere al atacurilor exemplarelor de urși, motiv pentru care a fost cerută diminuarea numărului de animale din acest areal, prin relocare.

Animalele nu mai reacționează la utilizarea armamentului în scop de alungare

Prezenți la discuțiile ce au avut loc la Breaza pe marginea acestui subiect au fost și reprezentanți ai Jandarmeriei. În documentul comun se specifică faptul că aceștia au drept de a folosi arme de foc împotriva animalelor care pun în pericol viața proprie sau a altor persoane, însă nu pot face uz de acesta, fiind ineficient. Animalele nu mai au nicio reacție la folosirea armamentului în scop de avertisment, iar personalul din acest domeniu de activitate nu este unul specializat.

Autoritățile locale prahovene așteaptă acum un răspuns oficial din partea structurilor statului cu privire la propunerile de modificări legislative.

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău