Acțiune a IPJ Prahova: “ATENŢIE LA PERSOANELE CU CARE DISCUTAȚI LA TELEFON!” – Cum să preveniți înșelăciunile

0

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova prin Compartimentele de Prevenire a Criminalităţii și de Relații Publice, cu sprijinul Poliției Municipiului Ploiești și Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au demarat în zilele de 20 și 21 iulie, între orele 9.00-11.00, o acțiune de prevenire a înşelăciunilor prin intermediul telefoniei “ATENŢIE LA PERSOANELE CU CARE DISCUTAȚI LA TELEFON!”.

Acțiunea s-a defășurat în zona piețelor din municipiul Ploiești, scopul polițiștilor fiind acela de a identifica persoanele vârstnice și de a le informa cu privire la metodele de înșelăciune practicate de infractori.

În acest context, polițiștii i-au sfătuit pe bătrâni să manifeste prudenţă în cazul în care primesc un astfel de telefon, să nu acționeze sub imperiul emoţiilor cauzate de cele aflate şi, sub nicio formă, să nu transfere bani pe numele unor persoane necunoscute.

Accidentele de circulaţie nu „se rezolvă” la telefon! În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări.

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Persoanele implicate în accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale.

Orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare:
1) depunerea unei plângeri la unitatea poliţie
2) în cazul unor accidente soldate numai cu pagube materiale, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie.

Poliţiştii prahoveni recomandă:
• Verificați dacă situaţia de urgenţă este reală, prin contactarea telefonică a rudei respective!
• Nu efectuați niciun transfer bancar!

• Nu înmânați bani unor persoane necunoscute care se prezintă la ușa dumneavoastră!
• Sunați la numărul de urgenţă 112 sau la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiți, spuneți despre ce este vorba, interesați-vă de existenţa unui astfel de accident rutier şi procedura legală în situaţii de acest gen.

• Nu primiți în locuință persoanele care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat,comis voiajori, etc.)
• Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet, mai ales dacă provin de la persoane necunoscute!

EXEMPLE DE METODE FOLOSITE :
Metodele ,,De la Gaze, de la Deratizare sau de la Lumină” sunt cele mai folosite de cei care intră în locuinţe şi profitând de neatenţia proprietarilor fură bunuri de valoare.

Metoda ,,Pomana” este cea prin care diverse persoane intră în locuinţe sub pretextul că vor să ofere ceva de pomană şi, în timp ce unul dintre suspecţi ţine victima ocupată, cel de-al doilea caută prin casă şi sustrage obiecte de valoare.

Metoda ,,Regelui Cioabă’’ este cea prin care suspecţii oferă pe stradă presupuse bijuterii din metale de valoare în schimbul celor deţinute de păgubiţi.

Metoda ,, Premiul de la televiziuni sau companii de telefonie ,, este folosită de suspecţi care sună şi anunţă că s-a câştigat un premiu. Pentru a intra în posesia acestuia, victimele trebuie să achite o taxă.

Metoda ,, Promoţiilor de la Supermarket’’ este cea prin care suspecţii se prezintă la uşă cu diverse promoţii. În timp ce una dintre persoane vă cere o cană cu apă, cealaltă sustrage obiecte de valoare.
POLIȚIȘTII VĂ INFORMEAZĂ! DUMNEAVOASTRĂ POVESTIȚI CELOR APROPIAȚI!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău