- Publicitate -

Directorul Poliției Locale Ploiești, reclamat la Comisia de Disciplină a funcționarilor publici din Primărie

Primăria Ploiești a anunțat, vineri, că a fost depusă o sesizare la Comisia de disciplină a funcționarilor publici, constituită la nivelul municipiului, împotriva directorului Poliției Locale Ploiești, Adrian Vaida.

Primăria Ploiești a anunțat, vineri, că edilul șef, Andrei Volosevici, „a înregistrat, astăzi, o sesizare adresată Comisiei de disciplină a funcționarilor publici, constituită la nivelul Municipiului Ploiești, împotriva domnului Vaida Adrian, director general adjunct, funcţionar public ce își desfășoară activitatea în cadrul Poliției Locale Ploiești”.

- Publicitate -

“Constatând o serie de abateri în activitatea Poliției Locale Ploiești, în temeiul art. 31 din Legea 155/2010 a Poliţiei Locale, republicată cu completările și modificările ulterioare, am fost nevoit să sesizez Comisia de disciplină a funcționarilor publici, din cadrul administrației publice locale, pentru a restabili ordinea şi disciplina în desfășurarea activităților Poliției Locale Ploiești” a declarat, în acest context, primarul Municipiului Ploiești, Andrei Liviu Volosevici, potrivi comunicatului de presă al Primăriei.

Observatorulph.ro a încercat să obțină un punct de vedere din partea directorului Poliției Locale Ploiești însă, momentan, nu am reușit.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

3 COMENTARII

  1. Nu cred ca mai este mult si, omul asta o sa-l concureze probabil pe cel mai longeviv „dolce far niente” din istoria acestei institutii. A pupat tot ce s-a putut pupa {politic} , a cazut in picioare de ficare data, dar asta pentru ca nu s-a gasit nimeni, sa-i scurteze lantul…

  2. Vaida asta este sustinut de cam toti.
    Politia Locala din Ploiesti inutila
    Sunt atatea dovezi cu acesti angajati numiti politisti .
    Dati afara toti

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -