Protestul poștașilor din Ploiești a fost anulat. Explicația liderului de sindicat

Astăzi, la Ploiești ar fi trebuit să se desfășoare un protest al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România – Filiala Muntenia. Mitingul, la care își anunțaseră prezența peste 100 de membri de sindicat, a fost anulat chiar de către organizatori. Să se fi rezolvat, peste noapte, toate problemele?

Programat pentru ora 11:00, în centrul Ploieștiului, mitingul nu a mai avut loc.

”În urma unei medieri s-au rezolvat problemele de ordin intern”, a declarat pentru observagtorulph.ro Eliza Baniță, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România – filiala Muntenia.

Atunci când au solicitat și au primit acordul pentru miting de la Comisia de avizare a adunărilor publice din Ploiești, organizatorii au justificat protestul prin condițiile de muncă precare.

Sindicaliștii invocau tehnica de calcul învechită, care îngreunează activitatea, dar și dotarea insuficientă cu scanere și scanerele neperformante, care conduc la întârzieri în procesul de prelucrare. Să se fi rezolvat, peste noapte, toate aceste lipsuri?

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău