Avertizarea ANM vizează mai multe județe din sudul țării și este valabilă până miercuri, la ora 10.
Administrația Națională de Meteorologie atenționeză asupra faptului că urmează 24 de ore cu precipitații mixte, intensificări ale vântului și polei.
În intervalul menționat, în sud-estul țării se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan și în sud-estul Moldovei.
În Carpații de Curbură, în Carpații Meridionali, în restul Munteniei și al Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5…10 cm.
În cursul zilei de marți, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea și la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 55…65 km/h.
ANM precizează că în următoarele zile, temporar se vor semnala precipitații în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice și centrale, precum și în zonele de munte, unde cantitățile de apă vor fi însemnate.
În Prahova, ne așteptăm la precipiații mixte, polei și strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări. Vor alterna perioadele de ninsoare și ploaie în cursul zilei, urmând ca spre seară și până mâine dimineață să fie mai ales sub formă de ninsoare.