Un polițist local și-a pierdut viața în urma unui accident grav petrecut ieri la trecerea cu calea ferată din Cornu de Jos, Prahova. Este vorba de Bărăităreanu Marius, în vârstă de 44 de ani, care era angajatul postului din comuna Dumbrava. Sindicatul Poliției Locale „Mihai Viteazul” susține că accidentul s-a produs din cauza faptului că bariera CFR nu a funcționat, iar vizibilitatea este redusă din cauza vegetației înalte.
Accidentul feroviar a avut loc sâmbătă după-amiază, în satul Cornu de Jos, comuna Drăgănești, după ce un tren personal privat a lovit o autospecială în care se aflau doi jandarmi, un ofițer de poliție națională și un polițist local.
Evenimentul feroviar a avut loc în jurul orei 15.30, potrivit IJP Prahova, la trecerea la nivel cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos, între stațiile CFR Drăgănești și Dumbrava.
Citește și: Noi imagini de la accidentul feroviar grav din Prahova în care un polițist local și-a pierdut viața – VIDEO
În urma impactului, polițistul local a murit. Ceilalți trei oameni ai legii, care au supraviețuit impactului, se află internați în stare gravă la spitalul județean.
Sindicatul Poliției Locale „Mihai Viteazul” susține că accidentul s-a produs din cauza faptului că bariera CFR nu a funcționat.
Pe Pagina de Facebook a sindicaliștilor a fost postat următorul mesaj:
Echipajul se deplasa la un apel 112 spre comuna Draganesti, barierele din zona sunt doar de avertizare luminoasa (daca e soare si din cauza decolorarii nu se vede lumina rosie) de 3 ani nu functioneaza sistemul de avertizare audio! Iar pe marginea trecerii de cale ferata e o vegetatie foarte mare, in ultimii ani fiind peste 10 accidente produse acolo!
Dumnezeu sa îl odihnească pe polițistul local în vârstă de 44 de ani, fost membru al nostru Baraitareanu Marius! Condoleanțe familiei și colegilor din Dumbrava!
Din ce am înteles acesta se deplasa cu autospeciala poliției locale fiind și șofer, însoțit de un agent principal de poliție și 2 jandarmi acționând în cadrul Secției 10 Poliție Prahova spre comuna alăturată Dragănești. La trecerea cu calea ferată din localitatea Cornu de Jos, barierele nu au funcționat și nu au putut să fie avertizați ca va trece un tren, se pare că este a 3 oară în acest an când barierele nu merg! Acum un tată și un coleg este mort! Acesta a murit decapitat….. în timp ce acționa în sistem integrat DL VELA COMENTARII????
P.S. Sănătate polițistului și celor 2 jandarmi transportați în stare foarte gravă la spital!

