Ploieștiul va găzdui, la începutul lunii aprilie, o nouă ediție a competiției sportive dedicate elevilor de liceu – „Cupa Liceelor” la fotbal. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Asociația Glimpse of Meaning Ploiești.
Meciurile se vor desfășura în zilele de 1 și 2 aprilie, începând cu ora 10:00, pe terenurile din Parcul Municipal Vest, reunind opt echipe reprezentative ale unităților de învățământ liceal din municipiu.
Competiția aduce în prim-plan spiritul de echipă și fair-play-ul, elevii urmând să concureze pentru câștigarea trofeului pus în joc. Premiile pentru echipele clasate pe primele trei locuri vor fi oferite de CSM Ploiești, alături de sponsorii evenimentului, AFI Ploiești și Crazy Bubble Ploiești.
În urma tragerii la sorți, cele opt echipe participante au fost împărțite în două grupe. Din Grupa A fac parte Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Liceul Tehnologic de Servicii „Sf. Apostol Andrei”, Liceul Tehnologic „Toma Socolescu” și Liceul Tehnologic „1 Mai”. Grupa B este formată din Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
Potrivit regulamentului, echipele vor fi formate din cinci jucători de câmp și un portar, iar în faza grupelor se va juca în sistem „fiecare cu fiecare”. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în semifinale.
Meciurile din grupe, programate miercuri, 1 aprilie, vor avea două reprize a câte 10 minute, în timp ce partidele din fazele finale, care vor avea loc joi, 2 aprilie, se vor disputa în două reprize a câte 15 minute.
Organizatorii îi invită pe ploieșteni să susțină echipele participante și să se bucure de atmosfera unui eveniment sportiv dedicat tinerilor.
