- Publicitate -

Proiect Erasmus la ”Școala Radu Ion” din satul Vadu Părului

În perioada 2 – 6 iunie 2025, Școala Gimnazială “Înv. Radu Ion” din satul Vadu Părului, va avea onoarea de a găzdui o mobilitate europeană de tip grup de elevi, în cadrul proiectului Erasmus+ de Acreditare în domeniul Educaţiei şcolare 2024-1-RO01-KA121-SCH-000214627.

La această activitate vor participa 20 de elevi din Franța, însoțiți de 3 cadre didactice, și 6 elevi din Serbia, însoțiți de 2 profesori, alături de elevii și profesorii școlii gazdă. Participanţii sunt totodată şi partenerii din proiectul eTwinning „EU Next Gen – Shaping Young Europe”, ce se desfăşoară pe platforma Europeană online, de la începutul anului şcolar.

- Publicitate -

Timp de o săptămână, elevii vor fi implicați în activități interactive desfășurate în școală, prin care vor descoperi valorile fundamentale ale Uniunii Europene, vor învăţa despre instituțiile cu rol de decizie în UE, vor reflecta asupra stării de bine în rândul tinerilor și asupra modalităților de prevenire și combatere a bullyingului și cyberbullyingului. De asemenea, vor avea ocazia să cunoască mai bine cultura românească și sistemul educațional din România.

Un moment important al săptămânii va fi sărbătorirea a 20 de ani de eTwinning, o platformă esențială pentru colaborarea între școli europene. Totodată, elevii vor participa la activități culturale și vizite tematice, unde vor învăța despre castelele și patrimoniul istoric al regiunii Muntenia.

- Publicitate -

Această mobilitate reprezintă un pas important în formarea unei generații europene conștiente, educate și solidare, contribuind la dezvoltarea competențelor interculturale, civice și digitale ale elevilor și la promovarea spiritului european în rândul tinerilor.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Drajna, destinația turistică neștiută a Prahovei. Ce obiective unice ascunde

Ascunsă între dealuri împădurite, livezi și peisaje care par...

Scandal la Urbanismul Primăriei Ploiești. Arhitectul șef, acuzat că a votat ilegal în comisia tehnică

Acuzații grave la adresa Roxanei Pandele, arhitectul șef al...

Șapte ani de la dezastrul ecologic din Mimiu, niciun vinovat

Pe 11 noiembrie 2018, la un depozit ilegal de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -