- Publicitate -

Echipa C.N. „Regina Maria”, din Ploiești, pe podium la competiția națională de antreprenoriat

Echipa Robodreamers a Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” din Ploiești a ocupat locul al doilea la concursul „Early Innovators Business Plan Competition”, cea mai mare competiție națională de antreprenoriat pentru liceeni și singura din România care oferă feedback scris personalizat din partea unui antreprenor tuturor echipelor participante. Cei patru elevi ai colegiului ploieștean au fost recompensați cu 1000 de euro pentru că au creat un robot logoped care folosește inteligența artificială pentru a corecta dicția copiilor cu deficiențe de vorbire, cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani.

„Early Innovators Business Plan Competition” promovează inovația în șase domenii cheie (Industrie, IT&C, Științe ale Vieții, Cleantech & Energy, HoReCa, Antreprenoriat Social), fiind un concurs deschis și altor domenii.

Silviu Haralambie ( clasa a XI-a), Valentina Andreea Mihai (clasa a XII-a), Alexandra Duță (clasa a XII-a) și Tudor Bănoiu (clasa a XII-a) sunt cei patru tineri  ingenioși  din Ploiești, care spun că ceea ce fac ei nu este deloc uşor, însă pasiunea pentru robotică îi motivează. Au lucrat luni bune la robotul logoped, totul din dorința de a le fi de ajutor copiilor cu deficiențe de vorbire.

Cei patru adolescenți au muncit în echipă și au creat robotul care, cu ajutorul inteligenței artificiale, își propune să rezolve astfel de deficiențe în rândul micuților cu vârste între 5 și 8 ani, sprijinind dezvoltarea abilităților de comunicare ale copiilor prin înțelegerea dificultății acestora de a se exprima și de a fi înțeleși, anulând sentimentele de inferioritate pe care copiii cu deficiență de vorbire le pot simți în raport cu alți copii de vârsta lor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi