1.340 locuri au fost scoase la concurs de către Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina în sesiunea care a început miercuri, 24 aprilie, examenul fiind programat pentru data de 15 iunie. După proba fizică, din cei 2.994 de candidați înscriși, 1.273 au fost declarați respinși. Asta înseamnă că numărul locurilor scoase la concurs este mai mare decât al aspiranților la statutul de polițist.
Probele fizice au dat, se pare, mari bătăi de cap candidaților înscriși în această sesiune la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.
- Publicitate -
Deși s-au înscris aproape 3000 de candidați, veniți din toate colțurile țării, după proba de aptitudini fizice au mai rămas în competiție 1.273. Asta înseamnă că la proba scrisă vor participa mai puțini elevi decât numărul de locuri scoase la concurs de către unitatea școlară.
Examenul scris este programat pentru data de 15 iunie, urmând ca, în intervalul 19 iunie -12 iulie să aibă loc evaluarea medicală, iar apoi afișarea rezultatelor finale.
- Publicitate -
