100 de copii de clasele 0-IV, de la o unitate de învățământ din Prahova, vor începe noul an școlar cu toaleta în fundul curții. Este vorba despre Școala Gimnazială din satul Vitioara de Sus, comuna Predeal Sărari, de altfel singura instituție din județ, care și în 2022 se afla în aceeași situație. Primarul Gheorghe Purcăroiu spune că de vină pentru amânarea construirii de grupuri sanitare civilizate pentru elevi o reprezintă…birocrația și neseriozitatea firmei care se ocupă de lucrările de proiectare și execuție.
În Prahova anului 2023, data de 11 septembrie îi „prinde” pe cei 100 de elevi de la Școala Gimnazială din satul Vitioara de Sus, comuna Predeal Sărari, cu latrina tot în fundul curții.
Primarul localității dă vina pe obținerea greoaie a avizelor și autorizațiilor de la ISU, dar și pe neseriozitatea proiectantului care, spune acesta, „va fi penalizat”.
Citește și: „România Educată” încă mai are școli cu latrina în fundul curții. În Prahova, o singură unitate nu este conformă igienico -sanitar
Deși în septembrie 2022, edilul Gheorghe Purcăroiu spunea că unitatea școlară se află pe lista aprobată de Guvern, în vederea primirii sumei de 74.000 de lei pentru remedierea acestei probleme și construirea de grupuri sanitare civilizate pentru elevi, iată că mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, iar situația este neschimbată.
„În trei luni, vor fi gata grupurile sanitare. Am alocat din bugetul local 300.000 de lei și primim de la Ministerul Educației încă 100.000. de lei. Au fost probleme, ce să vă zic, și eu supărat din cauza asta. Oricum, copiilor le-am asigurat condiții la toaletele din curte, adică au apă curentă, sunt separați băieți/ fete. Asta e, se rezolvă, însă, și cu construcția la parterul școlii a toaletelor, în trei luni se rezolvă”, a dar asigurări primarul Purcăroiu.