- Publicitate -

Începe repartizarea posturilor de profesor suplinitor în școlile din Prahova. Printre participanți sunt și candidați cu 10 la Titularizare

Cele două candidate din Prahova, care au luat 10 la Titularizare, dar nu au prins un post la ședința din 27 iulie, își pot încerca norocul pe 17 și 18 august, când sunt repartizate posturile de suplinire. În această etapă se pot prezenta, tot pentru a ocupa un post la catedră pe perioadă determinată, și zeci de candidați din județ, care, la examen, au luat note peste 5.

Cea mai mică notă la examenul de titularizare, în Prahova, a fost obținută de un un profesor de educație fizică. 1,50 este rezultatul obținut de acesta, regulamentul nedându-i voie să participe la ședința de repartizare a posturilor de suplinitor. În aceeași situație sunt și candidați care au luat note de 1,80 (chimie), 2,55 ( consilier școlar), sau 2,95 ( arte vizuale).

- Publicitate -

La ședința de repartizare de săptămâna aceasta, care se va ține al sediul ISJPH, participă cei care doresc să ocupe un post de suplinitor, condiția fiind să fi obținut minimum 5 la titularizare.

Citește și: Doi profesori din Prahova, cu 10 la titularizare, vor fi suplinitori. La anul vor da examen din nou

748 de candidați au susținut, în Prahova, examenul de titularizare, iar 387 dintre aceștia au reușit să ia note peste 7. În școlile din județ au fost disponibile 262 de posturi titularizabile. Niciunul, însă, după cum au susținut reprezentanții ISJPH, la catedra de limba și literatura română.

- Publicitate -

Citește și: Puteau fi doar profesori suplinitori, acum se pot titulariza. Cum arată rezultatele după contestații, la examenul de titularizare

Au fost zeci de candidați care au luate note între 5 și 7 și care pot ocupa, în funcție de medie, o catedră pe suplinire. La ședința din 17 și 18 august se pot prezenta și cei cu note peste 7, care, însă, nu au reușit să ocupe posturi titularizabile pe 27 iulie sau nu au avut posturi titularizabile la disciplina lor.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -