- Publicitate -

Doi profesori din Prahova, cu 10 la titularizare, vor fi suplinitori. La anul vor da examen din nou

Doi profesori de 10 la examenul de titularizare nu au prins post pe perioadă nedeterminată la una dintre școlile din Prahova. Motivul? Chiar dacă au avut lucrarea perfectă, „nu exsită posturi titularizabile la disciplinele respective”, au transmis reprezentanții ISJPH.

În județ, în urma examenului de titularizare, șapte profesori au reușit să obțină nota 10. Cinci dintre ei s-au titularizat în urma repartiției care a avut loc, săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

- Publicitate -

Alți doi, însă, vor fi suplinitori chiar dacă au avut lucrări fără greșeală la examenul din 12 iulie. „Nu sunt posturi titularizabile la materiile lor. Vor merge pe suplinire anul acesta. Regulamentul spune că la anul, dacă doresc, pot încerca să se titularizeze din nou. Asta înseamnă, însă, că vor da din nou examen”, a precizat Aurel Graur, purtător de cuvânt ISJPH.

Citește și: Cine sunt profesorii de 10 ai Prahovei la examenul de titularizare

Cei doi profesori care nu au prins un post pe perioadă nedeterminată la o școală din Prahova sunt Andreea Elena Năstase (educație socială) și Denisa Elena Popescu (limba și literatură, pedagogica preșcolară și metodica desfășurării activităților instructive-educative în grădinița de copii).

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Și ce e rău în asta?Chiar dacă au luat 10,nu înseamnă că sunt perfecți.Trebuie să mai treacă un timp sa vedem daca merită să fie titulari.Si eu am suplinit 11 ani că să ajung titular și la examenele pe care le susțineam din doi in doi ani,luăm peste 9.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Zeci de mii de euro pierduți anual pentru că Bazinul Vega stă închis de cinci ani

Ploieștiul, orașul care a dat României campioni mondiali și...

DoelPan, una dintre cele mai vechi cofetării din Ploiești, își spune povestea. ”Nu am renunțat la unt sau frișca naturală”

Observatorul Prahovean continuă campania „Poveștile dulci ale Prahovei” cu...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -