spot_img
- Publicitate -

Locuri libere la colegiile de top din Ploiești, pentru a doua etapă de admitere la liceu

Data:

Pentru a doua etapă a repartizării computerizate, în liceele din Prahova au rămas sute de locuri neocupate. Inclusiv colegii de top din Ploiești au locuri vacante la specializarea Științele Naturii.

- Publicitate -

În urma primei etape a repartizării computerizate, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești s-a intrat cu cele mai mari medii la nivel de județ. Spre exemplu, la profilul matematică -informatică (bilingv) ultima medie de admitere a fost 9,72.

În a doua etapă de admitere în învățământul liceal participă absolvenții care au fost repartizați computerizat în prima etapă, dar nu și-au depus dosarele de înscriere la termen, precum și candidații care au fost respinși la liceele care au organizat probe de aptitudini, ori candidații care nu au susținut Evaluarea Națională.

Citește și: Un liceu din Prahova, în top 20 la nivel național, după repartizarea computerizată

În școlile din Prahova sunt vacante sute de locuri la licee teoretice și tehnologice, dar și la colegii naționale.

- Publicitate -

Un loc la specializarea Științele Naturii este liber la Colegiul Național „Nichita Stănescu” și alte două, la același profil, la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Ploiești.

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” are și el vacant un loc la profilul economic. La Colegiul Național „I.L. Caragiale” a mai rămas un loc liber la mate -info, însă acesta este dedicat unul elev cu cerințe educaționale speciale.

În urma primei etape a repartizării în licee, 8 candidați din Prahova au rămas pe din afară și 385 de locuri sunt neocupate.

- Publicitate -

Cererile de înscriere pentru cea ce-a doua etapă de admitere la liceu se depun în perioada 7 – 9 august.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Imagini cu un șofer ”sinucigaș” care umblă liber prin Ploiești

Poate că mulți dintre voi consideră titlul acestui articol...

Maestrul Titi Tudor, în lacrimi în Joia Mare. ”Mă las, renunț la tot!”

Într-o zi în care liniștea ar trebui să domnească,...

Cât mai durează coșmarul șoferilor de pe DN 1A, la podul din Blejoi

A trecut un an de când au început reparațiile...

Primarul absolvent de Teologie care deszăpezește singur comuna

De la Teologie la șantier: Primarul din Tătaru face...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Cutremur de 4,1 grade Richter în România

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământul...

Seară magică. Olimpicii informaticii, fascinați de cerul Ploieștiului

Într-un moment de pauză dintre algoritmi și coduri, participanții...

Bărbat dat dispărut la Ploiești. L-ați văzut?

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, Bontea...

Cum să nu iei țeapă când îți planifici vacanța online?

Președinta Comisiei pentru Apărare din Senat, senatoarea Nicoleta Pauliuc...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Seară magică. Olimpicii informaticii, fascinați de cerul Ploieștiului

Într-un moment de pauză dintre algoritmi și coduri, participanții...

Salbă de medalii pentru Ploiești la Naționala de Informatică

Pentru elevii de la C.N. „Mihai Viteazul” și C.N...

Cum se va învăța în școli pe perioada bac-ului

În unităţile de învăţământ care vor fi centre de...
- Publicitate -

Elevii nu au primit toți banii de bursă. Explicația ISJPH

Elevii bursieri au primit astăzi, 17 aprilie, stimulentele financiare...

Lecția inedită de economie predată de profesorul Liviu Drăghici

Profesorul Liviu Drăghici a predat elevilor săi de la...

Viitori antreprenori prahoveni, idei de afaceri inedite la maratonul CONAF

Pe 16 aprilie, la Teatrul ,,Toma Caragiu” din Ploiești,...

Care sunt cele mai bune și cele mai slabe licee din Prahova

Admiterea la liceu se apropie cu pași repezi pentru...