- Publicitate -

Istoria clădirilor în care funcționează școli de elită ale Prahovei. Astăzi, Colegiul Național „I.L.Caragiale”, Ploiești

Data:

Distribuie articolul:

O Școală. Un Liceu. Un Colegiu. Fără îndoială, încă una dintre cele mai reprezentative instituții de învățământ din Prahova. Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești are o istorie pe cât de tumultoasă, pe atât de interesantă. E locul unde a învățat „buchea cărții” și celebrul dramaturg al Ploieștiului, „elevul Caragiale, înscris în anul 2 de gimnaziu, pe care îl absolvă în 1867, al cincilea din opt ani școlari”.

- Publicitate -

Impresionanta construcție în care azi funcționează CNILC a fost prima școală medie din Ploiești. Până la înființarea ei, cursuri secundare, îndeosebi de limbi străine, contabilitate, geografie, se predau la Ploiești numai la pensionul Eliade.

La 3 noiembrie (stil vechi) 1864, se deschid cursurile „Gimnasiului de băeți din Ploiesci”

La început funcționa cu o clasă de 18 elevi, la care peste două săptămâni se mai adaugă o clasă de 18 elevi între care se afla și Ion Luca Caragiale. Gimnaziul nu avea clădire proprie și funcționa tot în localul Școlii Primare de Băieți nr. 1. Director era Mihalache Georgescu, Ion Romanescu preda limba română, limba latină, istoria și geografia, Nicolaie Crapelianu, științele și francezul August Pick, limba franceză și desenul.

Citește și: Istoria clădirilor în care funcționează cele mai bune școli din Prahova. Astăzi, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Ploiești

În vara lui 1866 primește numele de „Gimnasiul Sfinții Petru și Pavel”, același cu al celei mai vechi biserici din oraș

În mai 1865 se pune piatra fundamentală a noului local, proiectat de arhitectul Alexandru Orăscu, execuția fiind încredințată meșterului Anghel Ioniță. Un an mai târziu se deschid cursurile în noul local (actualul Muzeu de Istorie și Arheologie al județului Prahova), școlii, având acum toate cele patru clase, acordându-i-se de minister la data de 5 august 1866, numele de „Gimnasiul Sfinții Petru și Pavel”, același cu al celei mai vechi biserici din oraș.
În 1878 s-a aprobat și funcționarea clasei a V-a, dar abia în toamna lui 1880, Ministerul Instrucției Publice a aprobat transformarea gimnaziului în „Liceul Sfinții Petru și Pavel”. In aprilie 1892, ministrul Take Ionescu solicită să se elaboreze un proiect pe baza propunerii arhitectului Ion N. Socolescu pentru construirea unui edificiu monumental, alocând și o subvenție anuală de 300000 lei, care să se adauge contribuției orașului. Între anii 1895-1898 se construiește localul de pe Bulevardul Independenței după planurile arhitectului Toma Dobrescu.

În anii care au urmat, liceul a devenit unul dintre cele mai cunoscute din țară

De numele său se lega imaginea fațadei monumentale, cu statuile celor doi Sfinți Apostoli, uniformele cu inițialele „L.P.P.” deasupra numărului matricol, pe peticul de catifea vișinie de pe brațul stâng. În anul 1939, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înființare, apare volumul „Istoricul Liceului Sfinții Petru și Pavel”, scris de profesorul Stoica Teodorescu. În timpul atacurilor aviației americane din vara anului 1944, clădirea liceului este bombardată și suferă grave avarii, întreaga fațadă fiind distrusă.

Citește și: Cum l-a întâmpinat la Ploiești, tânărul elev Caragiale Ion Luca, pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

După sfârșitul războiului, se inițiază o intensă campanie pentru strângere de fonduri în vederea refacerii clădirii distruse. Inflația și reforma monetară din 1947 anulează suma considerabilă de bani care fusese realizată.
Clădirea de pe Bulevardul Independenței, în mare parte distrusă de bombardamentele americane din 1944, a fost reparată, căpătând o fațadă în stil socialist.

Numele liceului „Sfinții Petru și Pavel” a fost retras de autoritățile comuniste în 1948

A fost o mare dramă pentru profesori, elevi și absolvenți. Dar același lucru se petrecuse cu toate școlile din țară. Liceul a devenit Școala Medie nr. 1, după model sovietic, cu clase puține, cu planuri de învățământ sărăcite și cu sediul mutat în clădirea impunătoare a Palatului Școalelor Comerciale proiectată de Toma T. Socolescu, unde funcționează și astăzi. Școala Medie nr. 1 a devenit în 1952 Școala Medie „Ion Luca Caragiale” (SMILC) și mult mai târziu și-a recăpătat titulatura de liceu. La 27 septembrie 1997, liceul a primit numele de „Colegiul Național Ion Luca Caragiale”. În 1959 a existat propunerea ca Școala Medie „Ion Luca Caragiale”, succesoarea și continuatoarea tradiției vechiului liceu, să se mute în vechiul local, parțial reconstruit, dar care nu mai avea nimic din monumentalitatea acestuia. Conducerea școlii a refuzat, având în vedere că tocmai se incheiaseră lucrările de renovare și modernizare în urma cărora clădirea abia își recăpătase strălucirea de odinioară.

Din 1997, instituția a căpătat statul de colegiu, denumirea azi fiind Colegiul Național „i.l,Caragiale”

În vechea clădire, care nu mai păstrează decât o aripă din clădirea inițială, a fost instalat pentru o vreme Institutul de Petrol și Gaze, iar în prezent acolo funcționează Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
În ultimii 15 ani o serie de personalități, în special foști absolvenți, s-au angajat într-o campanie pentru reluarea denumirii de „Sfinții Petru și Pavel”, până în prezent fără succes. Cei care au urmat cursurile LMV  preferă,însă, acesta denumire. Începând cu anul 1948, Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești – unde au învățat trei viitori președinți ai Academiei Române, Andrei Rădulescu, Mihai Drăgănescu și Eugen Simion – a primit numele de Liceul „I. L. Caragiale”. Din 1997, instituția a căpătat statul de colegiu, denumirea azi fiind Colegiul Național „i.l,Caragiale”.

sursa – Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente  Istorice – UNRMI

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Craniu de copil descoperit în zona dealului Merez. Cercetări arheologice la Ceptura

În zona dealului Merez, din Ceptura, au fost efectuate cercetări la un mormânt de inhumație cu ritual creștin.

A început evenimentul săptămânii: „De la cal la cai putere” pe Hipodromul din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Super mașini și concerte la Ploiești! Programul complet al evenimentului:

Meciul România – Belgia va putea fi urmărit din tribunele Hipodromului Ploiești. Surpriza organizatorilor evenimentului ”De la cal la cai putere”

Vă invităm să susținem împreună naționala de fotbal, vizionând meciul de sâmbătă seara, pe ecranul montat în fața tribunelor Hipodromului.  

Adrian Purcaru (PSD) revine la Primăria Azuga: „Orașul are nevoie de o dezvoltare economică”

Adrian Purcaru a reușit să câștige cel de-al patrulea mandat de primar la Azuga.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Un bărbat a fost prins sub autoturism în comuna Valea Doftanei

Intervenție a salvatorilor prahoveni

Razie a Poliției Rutiere în Prahova

Unde acționează polițiștii

Pericol de accidente la o trecere la nivel cu calea ferată. Ce a pățit un motociclist

”Norocul meu a fost că circulam cu viteză redusă și am reușit să mă echilibrez”

Belgia-România. Primul 11 gândit de antrenorul Edi Iordănescu

În cazul unei victorii, tricolorii sunt calificați în optimile competiției.
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Medicul Alin Scarlat explică puterea sentimentului de scop în viață

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

De ce a pierdut Andrei Volosevici alegerile pentru Primăria Ploiești [VIDEO]

Marele pierzător al alegerilor locale din 9 iunie

Ce are de gând cu Ploieștiul. Invitat Mihai Polițeanu, primarul ales [LIVE]

Mihai Polițeanu, primul primar independent care a fost ales...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Un bărbat a fost prins sub autoturism în comuna Valea Doftanei

Intervenție a salvatorilor prahoveni

Razie a Poliției Rutiere în Prahova

Unde acționează polițiștii

Pericol de accidente la o trecere la nivel cu calea ferată. Ce a pățit un motociclist

”Norocul meu a fost că circulam cu viteză redusă și am reușit să mă echilibrez”
- Publicitate -