- Publicitate -

Prețul chiriilor la apartamente a explodat la Ploiești. Chirie de 380 de euro/lună pentru o garsonieră

Data:

Piața imobiliară din Ploiești înregistrează o nouă tendință de creștere când vine vorba de chirii. Cele mai mari creșteri se înregistrează la închirierea garsonierelor, dar și în cazul unor apartamente complet mobilate care au o serie de facilități „de lux”.

- Publicitate -

În ultimele două luni a fost înregistrată o cerere mai mare de locuințe pentru închiriere la Ploiești. Această tendință a fost pusă pe seama începerii anului universitar de la UPG Ploiești, dar și ca urmare a dezvoltării unor zone noi industriale și comerciale în apropierea orașului.

Pe de altă parte, ca urmare a venirii sezonului rece a apărut, însă, o cerere mai mare pentru închirierea garsonierelor, fapt care a generat o tendință serioasă de creștere a chiriilor în această zonă.

Indiferent că vorbim de garsoniere mobilate sau semi-mobilate, prețul chiriilor s-a mărit substanțial, indiferent de zona unde este amplasat imobilul.

- Publicitate -

Chirie de 380 de euro/lună pentru o garsonieră

Cea mai mică chirie pentru o garsonieră nu coboară de 250 de euro/lună, în timp ce pentru zona centrală sau semi-centrală chiria poate ajunge la 350 – 380 de euro/lună.

„Piața imobiliară este umflată artificial la nivelul municipiului Ploiești. Sincer, ca agent imobiliar, consider că este exagerat să percepi 380 de euro chiria pentru o garsonieră sau 600 de euro pentru un apartament cu 2 camere”, ne-a mărturisit Nicoleta S., agent imobiliar.

Chirii de 900 de euro/lună pentru un apartament cu trei camere

Pentru un apartament cu trei camere, complet mobilat, situat în zona centrală, chiria solicitată este de 900 de euro/lună, cu mult peste prețul solicitat într-o zonă rezidențială unde chiria se situează între 700 – 800 de euro/lună.

- Publicitate -

De exemplu, pentru un penthouse, complet mobilat, care deține și o terasă generoasă, dar și parcare la subsol, chiria solicitată este cuprinsă între 570 – 800 de euro/lună.

„La apartamentele cu trei camere chiria depinde de finisaje, mobilier, anul de construcție al blocului, facilități gen loc de parcare privat. Există pe piață chirii de 350 de euro, de 400….450 de euro, dar și de 700 de euro.

În cazul apartamentelor vechi, acestea pot fi închiriate doar dacă sunt în zona căutată de chiriași, dacă au în apropiere puncte de interes cum ar fi: scoli, grădinițe, magazine, farmacii, stații pentru mijloacele de transport în comun”, ne-a explicat agentul imobiliar.

- Publicitate -

Aceeași tendință există și pentru apartamentele cu două camere. De exemplu, pentru un apartament cu două camere de lux (complet mobilat), situat într-o zonă rezidențială, cu parcare subterană, chiria este de 500 de euro/lună.

Blocaje pe piața imobiliară

Din cauza preturilor mari cerute de proprietari, anual, pe piața ploieșteană apar perioade cu blocaje

„Dacă sunt 17 oferte cu apartamente la peste 400 de euro și alte 15 cu garsoniere la 350 euro piața se blochează.

- Publicitate -

Apartamente cu 2 camere găsim, de exemplu, la 220 de euro/lună, însă nu sunt recomandate. Au suprafața mai mică și sunt mai puțin amenajate. Sunt apartamente cu două camere la 300 de euro, 350 de euro și 400 de euro, cele moderne.

Din pacate, sunt puține imobilele cu 2 camere care apar la preturi decente cum ar fi 1300 de lei – 1400 de lei/lună.

Piata imobiliară din Ploiești a explodat cu adevărat în ultimele 3-4 luni în sensul că, pe site-urile de anunțuri imobiliare apar foarte multe la bugete cuprinse între 400 și 600 de euro, ceea ce este enorm pentru buzunarele chiriașilor.

- Publicitate -

În acest caz, proprietarii stau cu imobilele goale, iar clienții sunt într-o căutare permanentă după apartamente ieftine”, ne-a explicat agentul imobiliar.

Citește și:

Programul lucrărilor pe Bulevardul Independenței din Ploiești. Când vor fi gata

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Povestea succesului companiei prahovene ”rbc”

Campania ”Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Magazinul Orient din Ploiești, locul unde poți găsi cadoul perfect de sărbători

Dacă sunteți în pană de idei pentru cadouri de...

Am fost să văd Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețuri, impresii și imagini

Am vizitat ieri Târgul de Crăciun de la Craiova...
- Publicitate -

Știri noi

„Încalță un copil pentru iarnă”, o campanie derulată de Asociația Veritas pentru oameni

În această lună a bucuriei, iubirii și generozității, Asociația...

Cum s-a implicat PETROTEL-LUKOIL în comunitate

Observatorul Prahovean prezintă în cadrul campaniei ”Din Prahova, pentru...

Accident pe DN1A, în Boldești-Scăeni. Femeie în vârstă de 73 de ani, lovită de un auto

Accidentul rutier s-a produs pe DN1A, în localitatea Boldești...

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Emoții uriașe pentru Rareș și Andrei, cei doi prahoveni care participă, zilele acestea, la IJSO 2024

Peste 300 de adolescenți cu vârste cuprinse între 13...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -