- Publicitate -

Românii vor plăti la iarnă facturi duble la întreținere

Din cauza faptului că, în ultima perioadă, România a cumpărat energie la prețuri foarte mari, și situația va continua și în iarnă, românii vor plăti și de două ori mai mult facturile de întreținere, se arată în ultimul raport Transelectrica, potrivit Antena 3.

Au fost zile în care România a plătit chiar și 1.000 de euro pentru un MegaWatt Oră, la orele de vârf, iar acest lucru se poate repeta.

- Publicitate -

Acest lucru este cauzat de producția scăzută de energie eoliană atât din România, cât și din țările vecine, iar ceea ajunge la noi din țările vestice, care au producție mai mare, este prea puțină, pentru că majoritatea este consumată de Austria și Ungaria.

Potrivit Antena 3, la iarnă preţurile pentru toți vor fi mult mai mari. De exemplu, la un apartament cu două camere, încălzirea cu centrală proprie va costa între 700 și 900 de lei pe lună, iar factura la curent va fi aproape 100 de lei pe lună.

- Publicitate -

Cei care stau la bloc și sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire vor plăti întreținerea dublu pe timp de iarnă.

Ca exemplu, la un apartament cu două camere, doar încălzirea și apa caldă vor costa peste 500 de lei pe lună.

Sursa: Antena3

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Sa ne mutam atunci in Moldova de peste Prut , ca ei vor avea energia moka de la fraierii care vor plati dublu la iarna .
    Sau cei mai curajosi sa mearga in Ucraina , UNDE E MOKANGEALA LA GREU !

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -