Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei s-a trezit să atragă atenția autorităților de la noi că plafonarea prețurilor la energie înseamnă o încălcare a regulilor unei economii de piață libere, iar asta ar putea atrage sancțiuni pentru România.
ANRE omite voit cel mai important aspect – suntem în situație de criză, iar regulile economiei de piață sunt încălcate chiar de către cei care vor atât să șantajeze cât și să-și maximizeze profitul. Iar dacă de la sursă se pornește cu vădita intenție de a specula, tocmai de aceea există instituții ale statului și ale UE, care să intervină cu măsuri de stopare a speculei.
Este evident că Rusia își joacă extrem de agresiv cartea, cunoscută fiind dependența energetică a Europei. Sunt slabe șanse să se termine prea curând acest joc dement, dacă nu există dorința de negociere. Și iată că nu există, pentru că forțele implicate vorbesc despre întărire militară. Războiul este profitabil pentru sferele financiare din lume, decontul făcându-se în păturile considerate inferioare ale societății.
Pe acest fond, deși România are o poziție privilegiată față de țări cu greutate din vestul Europei, având resurse proprii, suntem totuși loviți de această criză. În primul rând am înstrăinat multe dintre resursele naturale care stau la baza producerii de energie, apoi am închis capacități de producție energetică, necăutând soluții alternative. De aici și necesitatea de a importa. Totuși, România nu importă direct de la ruși, noi plătind astfel o ”taxă de șmecherie” la intermediari din Europa.
Deocamdată pare să existe un echilibru în sistemul de plafonare și compensare din România, astfel încât populația să nu fie afectată foarte grav de valorile facturilor. Nu sunt măsuri populare pentru cei care au interese în a face speculă, o speculă girată în primă fază chiar de liberalizarea inoportună a unei piețe care funcționa acceptabil, dar care nu era în conformitate cu interesele și directivele. Acum, ministerul Energiei se dă de ceasul morții să limiteze pe cât posibil impactul.
În acest context se trezește ANREul să atragă atenția că măsurile propuse de ministerul Energiei (plafonări la gaze și energie electrică) sunt împotriva economiei de piață. Și, pentru prima oară, contestatul ministru al Energiei are un răspuns corect față de tupeul ANRE.
Virgil Popescu: ”Tot ce a propus Autoritatea Națională de Reglementare în Energie se regăsește în noua ordonanță de compensare a prețurilor din energie iar textul acesteia a fost, de asemenea, avizat de ANRE.
Actul normativ aprobat joi de Guvern nu încalcă vreo directivă europeană, așa cum ar apărea în avizul transmis de Autoritate către Executiv înainte de aprobare.
Gazul rusesc influențează prețul gazului în toată Europa. Plafonarea ar însemna că se dă un semnal de preț foarte clar și reacționează piața automat în jos.
Susținem decuplarea prețului gazului natural de prețul energiei electrice, pentru că un gaz scump duce la o energie electrică scumpă, care trage toată piața și celelalte tehnologii le trage în plus. Inclusiv acest lucru îl vom susține la Bruxelles.
Mai avem un lucru pe care îl susținem: suspendarea derivatelor. Derivatele sunt niște produse financiare pe care anumiți traderi și operatori din piață, împreună cu anumiți producători le fac și le joacă pe niște burse externe. Aceste produse derivate, să nu le zic speculative, la un moment dat duc la tendința să crească prețul pieței și într-o piață care nu mai este stabilă, aceste lucruri pot să dăuneze, să tragă piața în sus și inclusiv acest lucru de suspendare pe perioada asta foarte tulbure a piețelor a produselor care pot să creeze valuri în piață.”, a spus Virgil Popescu într-o emisiune a postului Digi24.
