Polițiștii rutieri acționează pentru fluența traficului rutier, având în vedere canicula și restricțiile de trafic. Sâmbătă, după orele prânzului, se înregistrează trafic intens pe Valea Prahovei, ideal fiind să optați pentru rute alternative.
Meteorologii au emis avertizări de temperaturi ridicate pentru perioada 13-14 iulie 2024.
Polițiștii vă recomandă să vă informați referitor la situația privind traficul rutier, înainte de a alege o rută de deplasare.
Pe DN 1, Ploiești – Brașov, traficul este intens între localitățile Breaza și Comarnic, pe sensul către Brașov.
Aceleași condiții sunt înregistrate și în Azuga și Bușteni, pe sensul către Ploiești.
Pentru a evita aceste segmente de drum, vă recomandăm să alegeți una dintre rutele ocolitoare, în funcție de necesitățile dumneavoastră:
– București – Autostrada A3 – Ploiești – Cheia – DN 1A Brașov;
– București – A1 – Pitești – Câmpulung – DN 73 Râșnov;
– București – DN 71 – Târgoviște – DN 72A – Câmpulung – DN 73 Râșnov;
– București – Târgoviște – DN 71 Sinaia.
Situația traficului rutier pe principalele drumuri din țară:
• A1 București – Pitești: trafic normal.
• A2 București – Constanța: trafic normal pe ambele sensuri de mers, cu o medie de 25 de autovehicule/minut pe sensul de mers spre litoral.
• A3 București – Ploiești: trafic normal;
• DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu: trafic normal pe ambele sensuri de mers;
Până la data de 9 august, pe DN 7 Pitești-Sibiu, pe tronsonul kilometric 242+600 metri – 250, în zona localității Boița, județul Sibiu, s-a instituit măsura de închidere a circulației rutiere, zilnic, în intervalul orar 06:00 – 20:00, pentru derularea lucrărilor de defrișare versant, ce se impun a fi executate premergător construcției autostrăzii Sibiu – Pitești. În acest interval de timp, traficul rutier se desfășoară pe rute ocolitoare.
• DN 39 Constanța – Vama Veche: trafic intens în Eforie Nord și Agigea, pe ambele sensuri de mers.
Până la data de 15.07.2024, ora 06:00, sunt instituite restricții de tonaj, pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone, pe DN 39 Agigea – Vama Veche, în perioada desfășurării Festivalului BEACH, PLEASE, din stațiunea Costinești, județul Constanța.
