- Publicitate -

Zi decisivă pentru interzicerea jocurilor de noroc la Ploiești. Cum a reușit Iașiul să adopte proiectul într-o singură ședință

În urmă cu aproximativ trei luni, două dintre cele mai importante municipii din România, Ploieștiul și Iașiul, porneau pe același drum: eliminarea sălilor de jocuri de noroc din oraș.

La Iași, dezbaterea s-a încheiat într-o singură ședință. Pe 27 aprilie 2026, toți cei 27 de consilieri locali, indiferent de partid, au ridicat mâna pentru interzicerea jocurilor de noroc pe raza municipiului. Niciun vot împotrivă. Nicio abținere.

La Ploiești, același subiect revine miercuri, 29 iulie, pentru a patra oară pe masa Consiliului Local, după ce proiectul a fost retras deja de trei ori de pe ordinea de zi.

Diferența dintre cele două orașe nu este că unul își dorește să elimine păcănelele, iar celălalt nu. Diferența este că la Iași s-a votat. La Ploiești încă se discută dacă să se voteze.

Trei amânări, deși aproape toți spun că sunt „pentru”

Inițiativa aparține primarului Mihai Polițeanu și a parcurs toate etapele prevăzute de lege.

Proiectul a fost publicat în transparență decizională, nu au fost formulate amendamente în perioada legală, au fost obținute avizele necesare, iar documentul a ajuns în repetate rânduri pe ordinea de zi a Consiliului Local. Cu toate acestea, de fiecare dată a fost retras înainte de vot.

Paradoxul este că, între timp, aproape toate formațiunile politice reprezentate în Consiliul Local au declarat public că susțin interzicerea jocurilor de noroc.

Citește și: Consilierii declară că vor Ploiești fără păcănele, dar amână proiectul la nesfârșit

PSD spune că va vota proiectul, deși dorește eliminarea excepțiilor privind Loteria Română și Hipodromul. PNL afirmă că „într-o societate normală, jocurile de noroc trebuie interzise”. România în Acțiune susține proiectul, dar cere o abordare și pentru jocurile online. Mișcarea Noi, Ploieștenii și AUR au anunțat că vor vota favorabil, iar consilierul independent Răzvan Enescu spune că susține interzicerea completă a jocurilor de noroc.

Cu alte cuvinte, declarațiile publice indică existența unei majorități. Rămâne de văzut dacă aceasta se va transforma, în sfârșit, într-un vot.

Cum a procedat Iașiul

În timp ce la Ploiești proiectul a fost amânat succesiv, la Iași administrația locală a construit un întreg pachet de măsuri.

Primarul Mihai Chirica a cerut sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și al Episcopiei Romano-Catolice pentru informarea populației și strângerea de semnături în favoarea interzicerii păcănelelor. Mii de ieșeni au susținut astfel inițiativa.

În paralel, edilul a solicitat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă să pregătească programe prioritare de recalificare pentru angajații care și-ar putea pierde locurile de muncă odată cu închiderea sălilor de jocuri.

Mai mult, Centrul pentru Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor „Lascăr Catargi”, înființat de municipalitate, oferă deja sprijin persoanelor afectate de dependența de jocurile de noroc. Consiliul Local Iași nu s-a limitat la adoptarea unei interdicții.

Hotărârea prevede și alocarea de fonduri pentru campanii de prevenire, programe educaționale, servicii de consiliere, proiecte de conștientizare și finanțarea inițiativelor societății civile dedicate combaterii dependenței de jocurile de noroc.

Ce au votat, de fapt, consilierii din Iași

Hotărârea adoptată pe 27 aprilie stabilește că pe raza municipiului Iași este interzisă organizarea și exploatarea activităților de jocuri de noroc autorizate în baza OUG 77/2009, cu excepțiile prevăzute de legislația națională.

Vezi și: HCL_INTERZICERE_JOCURI_NOROC_IASI

Operatorii care aveau autorizații valabile la data adoptării hotărârii își pot continua activitatea doar până la expirarea acestora. După acest termen, activitatea lor încetează pe raza municipiului Iași.

Practic, administrația ieșeană a ales o tranziție legală, fără închiderea peste noapte a operatorilor economici, dar cu un obiectiv clar: dispariția sălilor de jocuri de noroc din oraș.

La sfârșitul lunii aprilie, Observatorul Prahovean a lansat campania „Ploiești, fără păcănele”, prin care a cerut administrației locale și consilierilor să folosească noile prevederi legale pentru eliminarea sălilor de jocuri de noroc din municipiu.

Au urmat dezbateri publice, articole și solicitări adresate tuturor grupurilor politice din Consiliul Local. Între timp, proiectul a fost retras de trei ori de pe ordinea de zi, fără ca aleșii locali să dea un răspuns clar prin vot.

Miercuri, zi decisivă pentru interzicerea jocurilor de noroc la Ploiești

Ședința Consiliului Local de miercuri are o miză care depășește simpla adoptare sau respingere a unui proiect.

După trei amânări consecutive, consilierii locali vor trebui să decidă dacă Ploieștiul urmează exemplul unor orașe precum Iași, Câmpina, Slatina, Craiova sau Târgoviște sau dacă proiectul va rămâne, încă o dată, blocat înainte de vot.

Până acum, aproape toate formațiunile politice au declarat că susțin eliminarea păcănelelor din oraș. Miercuri, declarațiile vor trebui să se transforme în voturi.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi