Miercuri dimineață, o femeie de 70 de ani a murit după ce a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe DN 1, în Azuga.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române accidentul s-a produs pe DN 1 Ploiești-Brașov, la kilometrul 135, în localitatea Azuga.
Citește și Accident mortal pe DN 1, la Azuga
Un autoturism condus de un bărbat de 58 de ani a lovit o femeie de aproximativ 70 ani pe trecerea de pietoni, după care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule.
În urma impactului, pietonul a decedat.
Circulația rutieră este restricționată pe sensul de mers Brașov-Ploiești, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, valorile de trafic fiind în creștere.