- Publicitate -

Două șoferițe și-au făcut mașinile praf în urma unui accident în Ploiești. Un autoturism a fost proiectat într-un magazin – FOTO

Două șoferițe au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe strada Plăieșilor din Ploiești. Una dintre ele a ajuns la spital cu răni minore. Un cititor ne-a trimis imagini de la locul impactului (foto la finalul articolului)

La solicitarea observatorulph.ro, reprezentanții IJP Prahova au transmis următoarele informații cu privire la producerea accidentului:

- Publicitate -

În noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., în jurul orelor 01.00, dispeceratul Municipiului Ploiești, a fost sesizat despre faptul că pe strada Plăieșilor a avut loc un accident rutier, posibil o victimă.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier care au constatat că o conducătoare auto în vârstă de 21 de ani, care circula din direcția Centru spre strada Depoului, nu a respectat semnificația indicatorului rutier OPRIRE, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un autovehicul, care circula din direcția Vest către Centru.

- Publicitate -

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto, care circula din direcția Vest către Centru, fiind transportată la o unitate medicală în vederea stabilirii unui diagnostic.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -