Polițiștii au fost sesizați, sâmbătă dimineață, cu privire la faptul că, pe DN1B – Mizil, un autoturism se află în afara părții carosabile și prezintă avarii. Șoferul mașinii se pare că a intrat într-un cal lăsat nesupravegheat, iar în urma impactului bărbatul în vârstă de 63 de ani a murit.
Astfel, din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 63 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe DN 1B din direcția Mizil către Buzău nu ar mai fi putut evita impactul cu un cal, posibil lăsat nesupravegheat, care a pătruns pe sensul său de mers, intrând în coliziune frontală.
- Publicitate -
Ulterior autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a oprit pe un teren agricol.
În urma accidentului rutier, șoferul autoturismului a murit.
- Publicitate -
„Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier și luarea măsurilor legale în consecință”, a anunțat IJP Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ
