- Publicitate -

Proiectul privind legătura dintre Gara de Vest și Gara de Sud se împiedică de conductele rețelarilor – VIDEO

proiect-finantare-europeană-gara-vest-gara-sud.jpg

Timp de mai bine de două ore, reprezentanții Primăriei Ploiești au discutat pe tema proiectului propus pentru asigurarea unei legături între Gara de Vest și Gara de Sud. Varianta finală va fi stabilită și în funcție de posibilitatea de deviere a conductelor din zonă.

Proiectul vizează crearea unei noi bretele rutiere, care să lege Gara de Vest și Gara de Sud și include lărgirea la patru benzi a străzii Depoului. Singura problemă este însă numărul mare al rețelelor și conductelor subterane din zonă. 

- Publicitate -

„Ca și proiect presupune câteva mari obiective, respectiv crearea legăturii între Gara de Vest și Gara de Sud, cu scopul implementării unui nou traseu urban, presupune crearea de piste de biciclete, între cele două puncte, presupune achiziția de material rulant și o serie de măsuri complementare, privind managementul de trafic. Vor exista două construcții, respectiv un terminal în zona Gării de Sud, prin sistematizarea Piețe 1 Decembrie și se va construi și o sală de așteptare, iar în zona Gării de Vest se va construi o parcare, având în vedere că sunt destul de mulți care folosesc trenul”, a susținut proiectantul. 

Conform unei variante de lucru,care este considerată și cea mai bună, transportul între Gara de Vest și Gara de Sud ar urma să fie realizat cu tramvaiul, realizându-se astfel un inel de legătură între cele două zone. Această propunere ar avea și cele mai mici costuri de operare.

- Publicitate -

În cazul în care se va alege o astfel de variantă, șoseaua ar urma să aibă, pe fiecare sens, o bandă pentru tramvai și o bandă pentru mașini, iar pe o porțiune mai mică (Macazului – Gara de Sud) vor fi două benzi mai late.

Asta pentru că, în această zonă este imposibil să se realizeze patru benzi, din cauza rețelelor din zonă, dar și ca urmare a limitărilor date de liniile de cale ferată ale CFR, pe o parte, și a clădirilor, pe cealaltă parte. 

„Discuția a vizat găsirea unor soluții pentru rețelele subterane, zona fiind împânzită de cabluri și conducte, de la rețele de telefonie mobilă, de curent electric, până la conducte de transport gaze”, a susținut primarul Ploieștiului, Adrian Dobre.

- Publicitate -

La rândul său, viceprimarul Cristian Ganea a susținut că se mai întârzie un pic cu proiectarea ca urmare a numărului mare de conducte din zonă, fiind imperios necesară o discuție cu rețelarii înainte de a transmite forma finală a proiectului.

Investiția, care ar urma să fie realizată cu fonduri europene, este estimată la 3-4 milioane de euro. Sesiunea pentru depunerea proiectului este deschisă până la 31 decembrie 2018, însă se dorește ca documentațiile să se realizeze până la începutul anului viitor

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștenii se plâng de mizerie în transportul public. Cine se ocupă de curățenia de la TCE?

Ploieștenii reclamă tot mai des curățenia din mijloacele de...

Invazie de fluturi în Ploiești. De unde vin milioanele de insecte care au acoperit orașul

Ploieștiul se confruntă în aceste zile cu o nouă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -