O firmă la care acționar unic va fi Consiliu Local ar urma să se ocupe de gestionarea câinilor fără stăpâni din municipiu, inclusiv a celor aproape 4.000 de exemplare de la adăpostul de la Bucov. Cel puțin așa prevede un studiu de oportunitate care, pentru a doua oară, se va afla, luni, 15 iunie, în dezbaterea aleșilor locali.
Din articol
Aleșii locali ploieșteni sunt convocați, luni, la o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești. Pe ordinea de zi figurează un proiect privind aprobarea unui studiu de oportunitate referitor la gestionarea câinilor fără stăpân din municipiu.
Documentația ar urma să stea la baza înființării unei societăți care ar avea ca obiect de activitate capturarea, adăpostirea și îngrijirea câinilor maidanezi din municipiu, dar și a celor de la adăpostul de la Bucov. Acționar unic al noii societăți ar urma să fie Consiliul Local Ploiești.
Propunerea a apărut în contextul reorganizării administrației locale, care a vizat inclusiv Parcul Memorial „Constantin Stere”, instituție în subordinea căreia funcționează adăpostul de câini de la Bucov.
„Aceasta este singura variantă să păstrăm adăpostul de câini”
Directorul Parcului Memorial „Constantin Stere”, Ștefan Sandu, a susținut, la o ședință anterioară a Consiliului Local, că înființarea unei astfel de societăți reprezintă soluția identificată după reorganizarea propusă la nivel local.
La acea dată a fost aprobată reducerea numărului de posturi, începând cu 1 iulie 2026, de la 122 la 80, fapt care nu ar mai permite desfășurarea activității de la adăpostul de câini.
Citește și: Reduceri de posturi la Poliția Locală, SPFL și Parcul Bucov
„Urmează să se înființeze un SRL. Acum s-a făcut un studiu de oportunitate (…). În urma Ordonanței 7, în urma reorganizării, aceasta este singura variantă să păstrăm adăpostul de câini”, a declarat Sandu Ștefan.
Aproape 4.000 de câini maidanezi la Adăpostul de la Bucov
Conform studiului de oportunitate, în perioada 2023–2025, la Ploiești au fost capturați 5.200 de câini fără stăpân. Cu toate acestea, problema maidanezilor nu a fost eliminată, din cauza înmulțirii necontrolate a acestora. La începutul anului 2026, în adăpostul de câini de la Bucov erau cazați aproximativ 4.000 de câini.
